Actuala naţională a României nu mai are un lider de talia lui Costică Ştefănescu, a lui Hagi sau chiar a lui Chivu. E şi greu să găseşti astfel de jucători, care să impună respect prin evoluţiile lor, prin seriozitatea de la antrenamente şi meciuri, care să ştie să-şi mobilizeze coechipierii în momentele dificile, să imprime spirit de sacrificiu şi credinţa în victorie până în ultima secundă a unui meci. Dacă ne-am lua după cele de mai sus, nici Chivu nu prea se încadrează, pentru că el a fugit de răspundere şi de tricolor într-un moment de vârf al carierei sale fotbalistice. Iar un lider adevărat nu face asta niciodată.

Cel mai experimentat jucător din actualul lot naţional este Raţ şi poate că lui i s-ar cuveni banderola, dar actualul jucător al lui West Ham nu are anvergura celor de mai sus. Chiar dacă l-am văzut la un moment dat un potenţial lider, cred în momentul de faţă că România are nevoie de un aer tineresc, de un jucător care vine tare din urmă, care e văzut bine şi în ţară, şi în străinătate, şi mă refer la Chiricheş, căpitan în amicalul cu Slovacia, e drept în lipsa lui Raţ şi a lui Bourceanu. Chiricheş e cel mai în vogă fotbalist român după transferul la Tottenham şi ţinând cont de suma tranzacţiei, a demonstrat că are valoare în meciurile europene ale Stelei şi chiar la naţională.

Sunt mulţi fani care îl consideră pe Bourceanu un potenţial „şef” şi la prima reprezentativă, pentru că acesta a reuşit să ţină în mână o echipă dificilă, precum cea a Stelei, cu multe personalităţi şi cu mulţi fotbalişti cu tupeu.

Ar mai fi Maxim, fotbalistul în care ne punem cu toţii speranţe imense în goluri şi pase decisive cu Ungaria şi Turcia.

Hagi a primit banderola la 20 de ani, iar bătrânii din lot, nume mari la acea vreme - Iorgulescu, Ungureanu, Boloni, Klein -, nu au crâcnit în faţa selecţionerului de atun