Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doroftei despre Jo Jo Dan: \"Dacă munceşte, are şanse mari să se bată pentru titlu\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 28 noiembrie 2011 ·

Învins clar de către Selcuk Aydin sâmbătă seară, la Trabzon, românul Ion Ionuţ rămâne, în opinia lui Doroftei, unul dintre cei mai buni pugilişti ai lumii. Sursa: LIBERTATEA

Pugilistul român Ion Dan Ionuţ (30 de ani), alias Jo Jo Dan, a fost învins, pentru a doua oară în carieră, de Selcuk Aydin, care şi-a respectat, în gala de la Trabzon, porecla de "Mini Tyson".

Boxând acasă, turcul a ţinut bine de centura "silver" WBC la categoria welter şi l-a trimis de două ori la podea pe român, în prima şi în cea de-a 11-a rundă. Toţi cei trei judecători ai partidei l-au indicat învingător pe Aydin.

Jo Jo Dan a boxat admirabil şi de această dată, la fel cum o făcuse şi în 2010, la Istanbul, când tot turcul s-a impus. "Mini Tyson" a trimis mai puţini pumni decât românul, însă a fost mult mai precis decât acesta.

Leonard Doroftei, fost campion mondial român la categoria uşoară, în versiunea WBA, crede că eşecul de sâmbătă nu este un capăt de ţară.

"Doar nu o să se lase de box?"

"Îmi pare rău că a pierdut. Nu am văzut meciul, findcă nu a fost transmis de niciun post în România, însă eu îl cunosc pe Ionuţ. E un băiat talentat. Ar fi trebuit să îl taxeze pe turc, mai ales că acum îl ştia destul de bine", a declarat ieri, pentru "Evenimentul zilei", Leonard Doroftei.

În ceea ce priveşte viitorul lui Jo Jo în box, "Moşu’" este de părere că sportivul din Giurgiu mai are încă multe meciuri în faţă.

"Ce o să facă de acum încolo? O să intre mai des în ring. E cu siguranţă un luptător şi un pugilist foarte talentat. Stephane Larouche e un antrenor bun, îl va învăţa multe lucruri bune. Îl are alături şi pe prietenul său, Lucian Bute. Se vor antrena împreună. Dacă rămâne serios şi dacă munceşte ca un titan la antrenamente, are şanse mari să se bată pentru titlu", a adăugat fostul campion. Şi adversarul lui Jo Jo Dan de la Trabzon a avut numai cuv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum 43 minute
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum o ora
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum 45 minute
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

O biserică din judeţul Alba s-a făcut scrum în ziua de Paşti. A ars în totalitate

Mediafax acum o ora
UPDATE: Şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin apel la 112, despre incendiul la biserica din lemn din localitatea Ghioncani, comuna Întregalde. „Din primele cercetări efectuate de poliţiştii deplasaţi la faţa locului a rezult

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°