Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost bătut într-o secție de poliție locală până a vomitat de durere pentru că a aruncat o bere la gunoi

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 11 iunie 2013 ·

Victima a fost luată de pe stradă pentru că avea băutură în mână. Deși spune că a fost politicos, a fost bătut în "camera de tortură" a Poliției Locale din Iași. Acum, ieșeanul riscă să-și piardă locul de muncă

Ionuț a petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă alături de doi prieteni buni în zona bulevardului Ștefan cel Mare din Iași, iar în jurul orei 03.00 a decis să plece spre casă. Reporterii de la cotidianul Bună ziua Iași relatează că în drumul lor, grupul s-a întâlnit cu un echipaj de doi agenți locali care erau în fața sectiei Politiei Locale, care se afla la cativa pași de cluburile din zonă. Văzând că în fața se aflau doi agenți locali, unul dintre tinerii care avea o sticlă de bere în mână s-a gândit să o arunce la coșul de gunoi.

"Să-l ducem în camera din spate"

A urmat o conversație în care tinerii susțin că au fost politicoși, dar care a dus la iritarea polițiștilor locali. "M-au luat doar pe mine în secție. Au început să îmi scrie un proces verbal și mi-au spus să îl semnez, dar scria că am făcut scandal și tot felul de lucruri pe care nu le-am facut. Am refuzat să semnez și le-am cerut să se legitimeze", povestește tânărul pentru bzi.ro.

Din acest moment a urmat o noapte de coșmar pentru Ionuț care a fost brutalizat mai ceva ca-n filmele cu gangsteri, așa cum susține acesta.

"Atunci, unul dintre ei a spus: Hai să-l ducem în camera din spate. După tonalitatea lor, mi-am dat seama că acolo o să mă bată si am opus rezistenta, pentru ca ma trageau din toate părțile și mă bruscau. Dintr-o dată, un agent care era mascat și pe care îl strigau Ciprian mi-a dat o lovitura din toate puterile în genunchi. M-a lovit cu vârful bocancului, care avea fier in el, exact sub genunchi. Atunci am căzut la pământ și am vomitat de atâta durere. Au crezut că mă prefac și m-au tot împins până la ușa, după care mi-au mai dat un șut cu replic

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 45 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum o ora
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 3 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Superliga – play-out: Petrolul Ploieşti – Oţelul Galaţi 2-1

News.ro acum o ora
Echipa Petrolul Ploieşti a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-1, gruparea Oţelul Galaţi, în etapa a 8-a din play-out-ul Superligii. Gazdele au deschis scorul în minutul 10, dintr-un penalti obţinut de Alexandru Musi şi transformat de Grozav.

O mașină de spălat vase defectă a întrerupt concertul Filarmonicii din Hamburg

HotNews acum o ora
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA, preluată de Agerpres. Sala de concerte a Elbphilharmonie din HamburgFoto: Volker Hohlfeld / ima

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 11 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°