La 5 februarie se împlinesc 59 de ani de la moartea, în închisoarea de exterminare de la Sighet, a marelui patriot român, unul dintre principalii artizani ai Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, Iuliu Maniu. Ziua respectivă ar trebui considerată doliu naţional şi, deci, înscrisă cu majuscule în calendarele celor două biserici româneşti din România şi pomenită în slujbele lor comemorative.
Nici o jertfă nu este prea mare
Tristul moment a revenit în atenţia opiniei publice şi graţie Fundaţiei „Academia Civică", a „Centrului Internaţional de Studii asupra Comunismului şi al Rezistenţei", a Muzeului Memorial Sighet, care, la împlnirea a 55 de ani de la moartea acestui mare patriot, a editat un volum sub genericul „Un creator de istorie", volum în cuprinsul căruia este redată, proeminent, credinţa lui Iuliu Maniu, potrivit căruia „Nici o jertfă nu e prea mare când este pentru neam şi adevăr". În volum găsim mărturii zguduitoare privind ulti-mele zile ale lui Iuliu Maniu...
Nicolae Carandino scria în 1992: „Iuliu Maniu suporta în inchisoare acelaşi climat de nobleţe în care toată viaţa se complăcuse. Nici o şovăială, nici o slăbiciune la acest bătrân care prefera să moară în închisoare decât să fie preşedinte al consiliului care să gireze, el, democratul de o viaţă, un regim de sclavie. (...) Agonia lui Maniu a durat câteva zile. (...) Conştient că moare, privea în gol şi bolborosea cuvinte pe care ne străduiam să le pricepem. Ultimele cuvinte pe care le-a rostit le-am auzit discret: «Ce frumoasă femeie era Clara!» (n.r. - iubita din tinereţe a lui Maniu). Câtă tristeţe te cuprinde şi numai la aceste cuvinte intime ale marelui Om care a sacrificat totul pentru a putea să-şi îndeplinească destinul faţă de patrie...".
Un regim odios
Carandino mai scrie: „Am avut un regim odios (...) fără cearceafuri, fără perine cu salte
