Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVZ CHIȘINĂU. Mit și realitate în „campionatul infracțiunilor”. „Săracii” din Ustia pierd în fața „bogaților” din Pârâta

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 iulie 2013 ·

Cele mai frecvente infracţiuni sunt furturile, conducerea automobilului în stare de ebrietate, actele de huliganism sau cele de violenţă în familie.

1 /.

Informaţia precum că satul Ustia din raionul Dubăsari ar fi campion la numărul de infracţiuni comise într-un an, pare eronată. Dacă ar fi să ne luăm după datele Comisariatului raional Dubăsari, în primele şase luni ale acestui an cele mai multe infracţiuni grave s-au produs la Pârâta. ”Infractorii sunt atraşi de nivelul ridicat de trai”, spun poliţiştii.

Satul Ustia şi discoteca

Satul Ustia din raionul Dubăsari, regiune controlată de autorităţile de la Chişinău, numără în prezent aproape 4.000 de locuitori şi până nu demult aceştia aveau reputaţia de a fi printre cei mai certaţi cu legea locuitori ai ţării. Explicaţia este simplă - sărăcia. Vasile Chirilov, locuitor al satului Ustia în vârstă de 60 de ani lucrează zi şi noapte paznic la un magazin de la intrarea în sat. „Aproape 90 la sută din locuitorii satului sunt înregistraţi la Bursa Muncii, care le plăteşte lunar câte 250 de lei, iar cei care nu-s la bursă, sunt înscrişi ca deţinători de grupă de invaliditate”, povesteşte Chirilov. Asta nu înseamnă că în sat nu este ”distracţie”. Paznicul spune că scandalurile au loc mai ales sâmbăta seara, când e discotecă, pe fondul consumului de alcool. ,,În zilele de odihnă vezi pe străzile satului foarte mulţi tineri care conduc în stare de ebrietate. Nimeni însă nu-i opreşte, serviciul mobil al poliţiei de patrulare nu stă întotdeauna în teritoriu, deşi la noi sunt amplasate toate organele de drept din raionul Dubăsari”, descrie Chirilov atmosfera din Ustia.

Ustia e chiar cuminte, spun poliţiştii

Aşa cum spune şi săteanul, recordul negativ este oarecum inexplicabil pentru că la Ustia îşi au sediu raional Comisariatul de poliţie, Procuratura şi Judecătoria. După reconstituirea raionului Dub

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mișcarea făcută de fugarul Paul al României, după ce a fost prins în Malta. Șansele să fie eliberat pe cauțiune

Ziare.com acum 36 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri, 3 mai, se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis au

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum o ora
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 24 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 23 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 26 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Dreapta Unită acuză BEC de comiterea unui nou abuz împotriva Diasporei

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al PMP, Biroul Electoral Central a decis pe 30 aprilie 2024 că alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei) poate avea un singur reprezentant în Biroul Electoral pentru Secţiile de Votare din Străinătate (BESVS). „Este un

Vremea

București
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°