* Pentru discriminare, miliardarul ar putea fi amendat cu maximum 8.000 RON
* Homosexualii cred că ar putea obţine mai mult ca „daune morale”, în Justiţie
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării va începe o anchetă în cazul afirmaţiilor făcute de Gigi Becali, la sfârşitul săptămânii trecute, în legătură cu comunitatea gay, după ce asociaţia Accept va depune o solicitare oficială în acest sens.
„Aşteptăm ca asociaţia Accept să ne remită o sesizare oficială în urma căreia pe numele domnului Becali se va constitui un nou dosar”, a spus Monica Vasile, membru CNCD. Conducerea asociaţiei nu s-a hotărât însă cum va proceda.
„Mâine (astăzi, n.n.) bordul asociaţiei va decide dacă depunem sau nu o sesizare la consiliu. Alternativa este să ne adresăm direct instanţei şi să solicităm daune morale”, ne-a declarat Florentina Bocioc, din partea Accept.
Membrii asociaţiei sunt conştienţi că, chiar dacă CNCD va considera sesizarea lor întemeiată, nu va putea face prea mult. Conform Legii privind combaterea discriminării, în cazul în care discriminarea vizează un grup de persoane, pedeapsa maximă pentru cel care discriminează este o amendă cuprinsă între 600 şi 8.000 de lei. Or, la banii lui Becali, amenda prevăzută de lege nu e decât o glumă. Pe de altă parte, nici instanţa s-ar putea să nu dea o sancţiune mai aspră.
„Dacă mergem în instanţă putem cere daune morale. Problema este că în România, în general, judecătorii acordă despăgubiri mici în astfel de cazuri, faţă de alte ţări europene sau SUA. Singurul succes pe care l-am înregistrat în România într-un proces privind discriminarea a fost acordarea de daune morale din partea Distrigaz unor băieţi cărora salariaţii acestei societăţi au refuzat să le încaseze facturile şi i-au jignit pe motiv că sunt homosexuali. Am înregistrat un succes de principiu, în sensul că s-a acceptat plata uno