Viaţa înseamnă 10% lucruri care ni se întâmplă şi 90% reacţiile noastre faţă de ele. În zilele noastre, o avalanşă de stimuli ne zguduie abilitatea de adaptare. Iar slaba gestionare a stresului declanşează boli reale şi scade semnificativ calitatea vieţii.

„Reduceţi stresul!" - ne recomandă medicii, aproape indiferent de problema noastră de sănătate. Din păcate, sfatul rămâne prea puţin înţeles la adevărata lui valoare şi, mai ales, prea puţin pus în practică.

Citiţi şi:

Bananele, aliatele sistemului nervos

Simţim stresul în cap, în inimă, în stomac, pe şira spinării. O cascadă de răspunsuri hormonale şi neurovegetative ne permit să ne adaptăm la evenimentele solicitante, după modelul „luptă sau fugi".

De ele depind capacitatea noastră de a ne mobiliza, de a duce la îndeplinire sarcini, de a interacţiona în societate. Totuşi, un stres constant, cronic, dar şi răspunsul exagerat la un stres acut pot provoca stări patologice, cu consecinţe negative asupra creierului şi asupra organelor periferice.

Neurotransmiţătorii stresului se eliberează la nivel cerebral, dar şi la periferie. Este vorba de adrenalină, de noradrenalină şi de vasopresină, de cortizol şi de factorul de eliberare a corticotropinei (CRF), eliberat de hipotalamus. Mai ales ultimii doi par să pună probleme organismului, atunci când sunt eliberaţi pe termen lung şi într-un ritm neregulat. Iată care pot fi consecinţele.

Simpatic versus parasimpatic

Adaptarea la stres se realizează cu ajutorul sistemului nervos simpatic. Acesta pune organismul în alertă, spre deosebire de sistemul nervos parasimpatic, ce asigură funcţionarea organismului în condiţii de odihnă. Cele două sisteme se află într-un echilibru permanent, alternându-şi supremaţia de la o etapă la alta.

Psihologic şi biologic.

Stresul ca suprasolicitare se interpre