Mesajul a fost trimis. Multumesc!

André Verchuren, supranumit "regele acordeonului", a murit la vârsta de 92 de ani

Publicat in Mediafax, joi 11 iulie 2013 ·

André Verchuren, supranumit "regele acordeonului", care a făcut să danseze milioane de francezi pe ritmurile instrumentului său, timp de peste 50 de ani, a murit miercuri, la Chantilly, un oraş în apropiere de Paris, la vârsta de 92 de ani, în urma unei crize cardiace.

Fiu şi nepot al unor reputaţi acordeonişti, André Verchuren, interpretul unor piese celebre în Franţa, precum "Les Fiancés d'Auvergne", "Le Chouchou de mon coeur" şi "La Saint-Hubert", a încetat să mai susţină concerte la vârsta de 91 de ani, a declarat fiul său, Harry Williams Verchuren.

"Am început să cânt la vârsta de patru ani, înainte chiar să învăţ să scriu", spunea acest apărător înfocat al acordeonului.

Acordeonul a fost pentru el o tradiţie de familie: André Verchuren, născut pe 28 decembrie 1920, la Neuilly-sous-Clermont, la nord de Paris, a susţinut primul său concert la vârsta de şase ani, alături de tatăl său. La 14 ani, a interpretat prima lui compoziţie proprie, "Perles de rosée", şi a devenit campion mondial la acordeon.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, i-a găzduit pe paraşutişti aliaţi, fapt pentru care a fost arestat şi deportat în lagărul de la Dachau (Germania).

La întoarcerea în Franţa, a avut nevoie de câţiva ani pentru ca degetele sale să îşi regăsească agilitatea. Însă, începând din 1950, succesul său popular a fost imediat. În paralel cu emisiunile de radio, André Verchuren a străbătut întreaga Franţă, susţinând peste 150 de concerte pe an. "Baluri, muzică, drumuri: acestea au fost drogurile mele", spunea muzicianul.

A înregistrat mii de cântece care au avut vânzări spectaculoase. Cel mai mare succes al său, "Les Fiancés d'Auvergne", s-a vândut în mai multe milioane de copii.

"E adevărat că viaţa mea poate fi rezumată prin câteva cifre impresionante: 7 milioane de kilometri parcurşi în automobil, 1 milion de kilometri p

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 15 minute
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 5 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

Hamasul „studiază” o contrapropunere israeliană de armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza

Ziare.com acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă sâmbătă, 27 aprilie, că ”studiază” o contrapropunere israeliană în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza şi unei eliberări a ostaticilor, o nouă evoluţie în negocieri aflate într-un punct mor

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum o ora
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 4 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 4 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Marcel Ciolacu dezvăluie când se va putea circula pe cea mai așteptată AUTOSTRADĂ din România

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că segmentul Buzău – Focșani va fi prima parte a Autostrăzii Moldovei care se va deschide pentru trafic. El a adăugat că în cursul acestui an, vor fi finalizați 147 de kilometri din această autostradă. Marcel Ciol

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°