Credeam ca gerul care a bintuit Romania in ultimele saptamini va fi inghetat apa in toate paharele in care se puneau la cale furtuni, care mai de care mai teribile. M-am inselat insa. Obiceiul locului pare a se conserva, in ciuda eforturilor sincere ale unora de a privi inainte si a tentativelor – timide, mult prea timide! – ale altora, de a construi ceva durabil si pozitiv.
Cred ca am mai spus-o, in lumea in care traim, proverbul „ciinii latra, caravana trece“ nu este intotdeauna adevarat; mult mai adesea se adevereste celalalt proverb, „capul plecat, sabia nu-l taie“.
In practica, acesta conduce la complicitatea multora cu colportorii prostiei trufase, dichisita cu penele pestrite ale „cuvintelor potrivite“ sau la acceptarea resemnata a „dictatelor“ unora sau altora dintre membrii diverselor elite intelectuale (numite sau autoproclamate, intr-un mod mai mult sau mai putin subtil). De multe ori, confruntari dramatice si dispute aprige se dovedesc a fi doar furtuni intr-un pahar cu apa, confruntari ale unor ego-uri in spatiul restrins al citorva jurnale si coterii literare. De multe ori, insa nu intotdeauna.
„Tonul face muzica“ este un alt proverb care ne vine in minte in contextul celor de mai sus. Este greu sa faci distinctia intre substanta si retorica, atunci cind mesajul este „incifrat“ prin coduri dominate de persiflare si ironie muscatoare (gratuita!), iar stilul celor scrise este cel al pamfletului. Nu ca pamfletul nu si-ar avea rolul sau; arta este de a sti insa cind sa-l utilizezi intr-un mod inteligent. Orice intelectual de buna credinta, cind incearca sa-si implineasca menirea, paseste pe o punte ingusta deasupra unui abis. Fidel unui adevar al sau, va trebui pe de o parte sa convinga, pe de alta sa discute in contradictoriu, sa se zbata si sa se bata. Metodele se schimba, retorica poate imbraca diverse forme, importanta es
