Puţini dintre admiratorii lui Karl May ştiu că din ceea ce urlau apaşii şi comanşii înainte de bătălie, din acele sunete care îţi făceau părul măciucă, se trag de fapt sloganurile de astăzi. Specialiştii spun că aşa trebuie să fie un slogan: ca un strigăt de luptă. Adică scurt, expresiv, ritmat, uşor de reţinut, acaparant pentru ai tăi şi înfiorător pentru adversar. Doar că sloganul mai trebuie să şi spună ceva. Prima calitate a unui slogan bun este uşurinţa cu care poate fi reţinut. Puţine asemenea vorbe de duh au durat în politica românească, majoritatea nici nu reţin atenţia. Un "votaţi schimbarea" a rămas nu pentru calităţile lui sonore ci pentru că surprindea o stare de spirit. După o vreme, starea de spirit s-a schimbat şi a ajuns subiect de băşcălie, cineva a lansat cu succes "să schimbăm schimbarea". Nu am avut nici sloganuri care să sune bine, care să fie reţinute pentru versificaţie. "Sassu, rezolvă impasul" a fost singurul lucru care a rămas din campania necunoscutului pentru cetaţeni Alexandru Sassu. De unde se vede că un slogan bun nu este totul. Deşi este un mijloc de persuasiune extraordinar, la noi sloganul nu este utilizat la capacitate maximă. Încercări sînt. Despre "un primar de importanţă capitală", am mai vorbit. Tot pe aceeaşi linie pretenţioasă, campania lui Călin Cătălin Chiriţă a mai venit cu un afiş în care candidatul ne întinde o mînă, însoţit de textul "el are nevoie de o mînă de ajutor". Din omul dinamic, care merge pe role într-un clip şi gospodarul care face parcuri pentru copii în altul, domnul Chiriţă devine un neputincios care cere ajutor. O gafă care merita exploatată. La o ceremonie organizată de "Academia Caţavencu", Sorin Oprescu îi oferă cu zîmbetul pe buze şi jovial "bunului său prieten Chiriţă" o mînă din ghips. Cederistul nu putea decît să-şi înghită amarul şi să-l îmbrăţişeze pe generosul adversar. PDSR nu a scăpat p