Iluminările ca treziri
A trecut un secol de când Walter Benjamin (născut în 1892) îşi trăia Copilăria berlineză la început de veac. Telefonul era încă o maşinărie misterioasă cu manivelă, prevestitor de schimbări fatidice, tulburător de somnolenţe istorice, aducând veşti din "noaptea care precede orice naştere adevărată". Birje zdrăngăneau de-a lungul canalelor, trenurile conturau - cu liniile pierzându-se în ceaţă - depărtarea de pierduta lentoare a metafizicii. Paşii din copilăria lui Benjamin mai lăsau pe parchet "urme de hoţ", intruziuni ale visului şi meditaţiei care aveau încă suficientă vreme să aşeze o urmă în praf. Orologiul şcolii ritma deliberări secrete, în casele umbroase treceai pragul către odinioară şi te împiedicai de cuvântul ca un manşon al unei vizitatoare din viitor. "Acum ştiu să merg, dar nu mai ştiu să învăţ să merg".
Covoare bătute în ritmuri neeuropene cuibăreau timpul îmbătrânind. (M-am gândit de multe ori că alungarea covoarelor din casele noastre, de pe noile parchete laminate, şterse rapid cu mopul, marchează adevărata trecere dintre Europa încă legată de Orient şi Europa raţiunii, clara, "întinerita" prin distrugere Europă. Am scris, cândva, o poezie despre afişul de la intrarea blocului nostru, "orarul pentru bătutul covoarelor şi pentru cântatul la instrumente muzicale". Orarele coincideau. Cântam la violă, iar alţii băteau covoare. Afişul a rămas în amintirea unui vers).
Berlinul lui Benjamin semăna cu Viena, muzeala Vienă seamănă şi astăzi cu Bucureştii. Benjamin ne aminteşte de noi înşine, de copilăriile şi chiar de prezentul românesc - încă suficient de oriental. De un "timp pur", dincolo de timp, tradus în lumi diferite. îl citim fiindcă ne inspiră. Nora Iuga, Ioana Pârvulescu scriind despre Berlin (citez numai exemplele cele mai recente) sunt "atinse" de Benjamin.
Nu doar peisajele descrise de Wa