Primul marial al americancei Jennifer Tress s-a încheiat după ce soţul ei a înşelat-o. Scuza lui: „nu eşti îndeajuns de drăguţă”. În loc să lase insulta să-i afecteze restul vieţii, Tress, un consultant al guvernului american, a pornit printre femei o adevărată mişcare de acceptare a felului în care arăţi.
După divorţ, Tress şi-a deschis un site pentru a publica poveştile spuse de ea în cadrul întâlnirilor ţinute în Washington, inspirate de trecutul său şi dizolvarea căsătoriei sale. Pentru aceasta, Tress a ales URL-ul site-ului yourenotprettyenough.com (Nu eşti îndeajuns de drăguţă).
Curând după lansare, a realizat un adevăr trist.
„Mii de oameni intrau lunar pe site-ul meu, după ce căutau pe Google propoziţii precum «Sunt îndeajuns de drăguţă?». A fost cutremurător. La început, nu ştiam de ce întreabă internetul. Nu e ca şi cum ar fi o bilă magică. Cert este că a mişcat ceva în mine, am vrut să trec direct la acţiune”, a povestit aceasta pentru revista „Marie Claire”.
Într-unul din clipurile postate de ea pe site-ul personal, Tress vorbeşte despre curentul acesta în care fetele tinere întreabă internetul dacă sunt urâte. Aceste observaţii au convins-o să-şi transforme site-ul într-o platformă unde femeile pot discuta despre problemele cu încrederea de sine.
Schimbările ei au fost pe placul publicului şi au avut imediat succes, astfel încât au convins-o pe aceasta să depăşească graniţele online.
Motiv pentru care a publicat, recent, un volum autobiografic „You're Not Pretty Enough: Extraordinary Stories From An (Un)Ordinary Life” şi acum este pe cale să înceapă un turneu prin aproape 100 de colegii şi saloane, unde va vorbi despre aprecierea de sine.
Aceste workshop-uri sunt create pentru a aborda cât mai realistic imaginea negativă despre sine şi de a o înlătura prin convingerea publicului că nu este anormal s