Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Starea de spirit şi secretele francezilor înainte de Euro

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 7 ianuarie 2008 ·

De cele 600 de feluri de brînză, de miile de feluri de vin şi de eroii Rezistenţei, cărora le-au pus numele pe sute de străzi. Sînt mîndri din principiu. Mîndri de Zidane. A reprezentat pentru ei un fel de a doua Jeanne d’Arc. Fotbalul lui a fost revelaţia unei stări de spirit. I-a obligat să conştientizeze cine sînt ca popor. O spune mai bine Laurent Perrin, jurnalist sportiv la “Le Parisien”

- A fost un fel de trezire colectivă, o recunoaştere a faptului că, albi, negri, magrebini, din fostele colonii sau din Dom Tom (n.r. - teritoriile franceze din afara Europei), sîntem cu toţii francezi.

După Zidane, a început să se vorbească despre problema imigranţilor. Despre faptul că Franţa actuală e un amestec de culturi şi etnii.

- În suburbii, şomajul e ridicat, a crescut delincvenţa. Furia se strînge şi apoi explodează. Din cartierele sărace, nu sînt decît două ieşiri: strada şi fotbalul. Să intri într-o bandă sau într-o echipă.

Le “fug” vedetele

Federaţia de la Paris e un imperiu în sine. Care a reuşit să facă din fotbalul francez o forţă după ‘90. Cheia succesului? Formarea. Odată modelate, vedetele aleg, mai devreme sau mai tîrziu, mari cluburi din afara Franţei.

- Campionatul nostru e unul slab, cu o singură echipă de top, Lyon. E normal ca fotbaliştii de valoare să-şi dorească să joace alături de cei mai buni dintre cei buni.

Şi mai este un motiv al exodului: impozitele foarte mari din Franţa şi salariile modeste faţă de alte campionate. Vedetele pleacă, dar nu e nici o pierdere. Se formează altele, iar “naţionala” se întăreşte cu fotbalişti rodaţi în marile campionate. Jumătate din lotul “les bleus” e format din stranieri.

Fără presiune

- Se spune că obiectivul vostru este CM din 2010.

- E discursul oficial, spune Perrin. Ideea e să înlăture presiunea. Cînd

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum o ora
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Rușii au arestat un jurnalist care realizase videoclipuri pentru echipa lui Navalnîi

Ziare.com acum 24 minute
Un jurnalist rus care colaborează cu mai multe instituţii de presă a fost plasat în arest preventiv pentru "extremism" pentru că a participat la realizarea unor videoclipuri pentru canalul de YouTube al echipei opozantului defunct Aleksei Navalnîi,

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 42 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum o ora
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 50 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°