Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase: Băsescu l-a favorizat pe "mogulul" Patriciu

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 1 decembrie 2009 ·

Contracandidat al lui Traian Băsescu în 2004, fostul premier PSD Adrian Năstase, se declară gata să preia cârma PSD, în cazul în care Mircea Geoană va pleca la Cotroceni. Năstase îşi mai aminteşte că cel care astăzi este în război total cu "mogulii-rechini" şi-a început mandatul promulgând o lege care îl favoriza pe omul de afaceri Dinu Patriciu. Sursa: Sorin Antonescu

În aprilie 2005, Traian Băsescu a promulgat legea care îi permitea lui Dinu Patriciu să amâne plata unor datorii până la sfârşitul anului 2010.

"Apropo de povestea cu Petromidia. Vreau să întreb ce interes a avut Traian Băsescu să-i aprobe în aprilie 2005 lui Dinu Patriciu Legea care îi permitea să amâne plata unor datorii până la sfârşitul lui 2010? Pentru că, până la urmă, Legea de care tot vorbeşte - cu cele 600 de milioane datorii - el este cel care a promulgat-o, în aprilie 2005", a declarat Năstase, la Antena 3.

Dacă iau banii, cumpăr o flotă

El s-a întrebat de ce şeful statului nu a trimis actul normativ la Parlament pentru reexaminare. "A promugat-o şi iată că mă întreabă pe mine dacă mă aştept să primesc înapoi 600 de milioane de dolari de la Patriciu. (...)M-a deranjat acest lucru. Am dat un răspuns care cred că era destul de bun: dacă iau banii ăştia anul viitor, mă angajez să cumpăr o flotă nouă pentru România", a mai spus Năstase.

Săptămâna trecută, la Colegiul Director al PD-L, Traian Băsescu a susţinut că "rechinii" moguli au interese ca Mircea Geoană şi Klaus Johannis să ajungă la putere, susţinând că Dinu Patriciu trebuie să îi restituie lui Adrian Năstase 600 de milioane de dolari în 2010.

Băsescu a mai susţinut că, în ultimii cinci ani, Dinu Patriciu, Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu au fost nevoiţi să se hrănească cu ceea ce rămăsese de la Ion Iliescu. "Încă au, dar vor mai mult", a spus Băsescu, adăugâ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°