Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Roberta Anastase: Băsescu nu vine la Convenţie pentru a înclina balanţa în favoarea lui Boc

Publicat in Adevarul, vineri 13 mai 2011 ·

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a afirmat că Traian Băsescu nu va merge la congresul de mâine al PDL pentru a înclina balanţa în favoarea lui Emil Boc.

"De fiecare dată l-am invitat pe preşedintele României nu pentru a înclina balanţa într-o parte sau alta, ci pentru că într-adevăr pentru noi contează foarte mult în general opinia preşedintelui. Nu vine preşedintele ţării să încline balanţa într-un sens sau altul. Diferenţa (între Emil Boc ţi Vasile Blaga - n.r.) este sensibilă, nu e niciun fel de problemă în a înclina balanţa într-o parte sau în cealaltă", a afirmat Roberta Anastase la RFI.

Ea şi-a exprimat credinţa că "Emil Boc este cel care va câştiga sâmbătă alegerile pentru preşedinţia partidului". Potrivit acesteia, PDL are nevoie de tipul de management al lui Emil Boc şi nu de fermitatea lui Vasile Blaga.

Roberta Anastase este unul dintre candidaţii pentru un post de prim-vicepreşedinte al PDL.

Preşedintele Comisiei de organizare a Conferinţei Naţionale PDL, Sulfina Barbu declara, săptămâna trecută, că pentru cele patru funcţii de prim-vicepreşedinte s-au înscris şapte candidaţi: Roberta Anastase, Sorin Frunzăverde, Cristian Boureanu, Gheorghe Flutur, Constantin Ostaficiuc, Theodor Paleologu şi Teodor Baconschi.

Pentru funcţia de preşedinte al PDL candidează Emil Boc, Vasile Blaga şi Theodor Paleologu.

Convenţia Naţională a PDL va avea loc în 14 mai, când se vor alege preşedintele partidului şi preşedinţii Comisiilor de integritate şi de revizie, iar în 15 mai va avea loc Consiliul Naţional de Coordonare al partidului, când vor fi aleşi prim-vicepreşedinţii, secretarul general, vicepreşedinţii partidului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 40 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 25 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 36 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°