Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satul alcoolicilor

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 30 mai 2001 ·

•Din cei 3.600 de locuitori ai satului Comarna, 2.500 sunt consumatori de alcool •Pentru ca in beciul fiecarei familii se afla tone de vin, in sat nu exista crasma •Cine nu bea alcool este considerat bolnav

Comuna Comarna este vestita in tot judetul, si nu numai, pentru podgoriile sale. Din acest motiv, in randul locuitorilor s-a inradacinat un obicei greu de stapanit, acela de a bea. In satul Comarna nu exista locuitor care sa nu aiba teren cultivat cu vita-de-vie. Dupa spusele dr. Culita Cotea, medicul de familie al satenilor, fenomenul a luat amploare dupa 1989, cand majoritatea celor din Comarna au ramas fara loc de munca. Multi dintre acestia lucrau la complexul de porci din comuna Tomesti. Astfel, bautura ocupa locul doi in viata satenilor. Din ce furau de la complex, ei mai scoteau un ban. De aceea, aveau ce manca si nu era atata saracie ca acum. Lipsa unui loc de munca i-a adus pe multi in pragul alcoolismului. Fiind o zona cu foarte multa vie, satenii produc toamna tone de litri de vin. Foarte putini dintre acestia comercializeaza cateva sute de kilograme de struguri. Si aceasta deoarece satenii considera ca munca lor este data mai mult de pomana deoarece strugurii se vand foarte ieftin (anul trecut kilogramul de struguri s-a vandut cu 2.000 de lei). Cele cateva tone de vin adunate in butoaie sunt consumate pana in primavara de catre membrii familiei. Alaturi de plantatiile de vita-de-vie, in satul Comarna exista si foarte multe livezi cu pomi fructiferi. De aceea, nici tuica nu lipseste, fructele fiind folosite la obtinerea tariei. Din cei 3.600 de locuitori ai satului Comarna, peste 2.500 sunt mari consumatori de bauturi alcoolice. Deoarece orice familie are acasa butoaie cu vin, in sat nu exista nici o crasma. Un singur local in care se vand si bauturi alcoolice este folosit doar pentru discotecile organizate la sfarsit de saptamana si

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°