Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O şcoală din Zalău îşi organizează propriul concurs de titularizare

Publicat in Adevarul, miercuri 1 august 2012 ·

Aproape 500 de profesori sunt aşteptaţi mâine, 2 august, să susţină examenul de titularizare, care de anul acesta se organizează la nivel de unităţi de învăţământ sau asocieri între mai multe unităţi.

Examenul va începe la ora 10.00, însă potrivit inspectorului de resurse umane din cadrul Inspectoratului Şcolar al judeţului Sălaj, Viorel Lungu, accesul în săli se face până cel târziu la 8.30. În Sălaj vor fi patru centre de examen: unul la Liceul Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău, unde s-au înscris iniţial 226 de candidaţi, care concurează pe posturile din zona Zalăului, unul la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei, cu 155 de pretendenţi la posturile din oraş şi din localităţile din bazinul respectiv, unul la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou, pentru cei 129 de candidaţi de pe Valea Someşului, dar şi un centrul la Şcoala „Simion Bărnuţiu” din Zalău, care organizează de una singură examenul pentru ocuparea celor cinci posturi scoase la concurs (patru pentru învăţători la clasa pregătitoare şi unul de profesor de geografie). Inspectorul Viorel Lungu a precizat că a fost decizia Şcolii "Simion Bărnuţiu" să organizeze singură examenul, legislaţia în vigoare de anul acesta permiţând acest lucru. Cadrele didactice care vor susţine examenul la şcoala din centrul Zalăului vor primi aceleaşi subiecte ca şi cele de la celelalte centre de examen, corectarea lucrărilor scrise urmând să se facă în diferite judeţe din ţară.

Dintre cei 516 candidaţi înscrişi iniţial, doar 486 şi-au validat fişele şi vor putea participa la concursul de mâine. Potrivit lui Lungu, dintre cele 30 de fişe nevalidate, 15 aparţin unor absolvenţi din promoţia 2012, care s-au înscris la concurs în primăvară, dar ulterior nu au mai reuşit să-şi ia licenţa.

Cei 486 de candidaţi concurează pe 409 posturi vacante în acest moment în judeţ. Doar 104 dintre ele s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 22 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 12 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 22 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 10 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°