Presedintia ceha a UE a prezentat partenerilor sai din Uniune un prim proiect de declaratie pentru summitul de la 7 mai, cand va fi lansat Parteneriatului Estic, propus de sase tari din fosta URSS, dar documentul a dat nastere unor disensiuni intre vechii si noii membri ai Uniunii Europene (UE), relateaza France Presse. Liderii UE vor lansa cu ocazia summitului de la Praga acest Parteneriat Estic destinat sa dezvolte, sa democratizeze si sa aduca stabilitate in cele sase tari (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova, Ucraina) fara a le promite deocamdata nicio perspectiva de aderare la Uniunea Europeana, pentru ca aceasta tema divizeaza tarile membre UE.
In timpul dezbaterii pe marginea proiectului de text, care a avut loc miercuri la nivel de ambasadori UE, s-au desprins doua curente de opinie, a relatat un diplomat european citat sub acoperirea anonimatului de France Presse. "Unul, sustinut de vechile tari din UE, considera ca (proiectul de declaratie - n.r.) trebuie sa respecte concluziile adoptate la summitul european din martie referitoare la Parteneriatul Estic. Tarile din Est, cum ar fi Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, considera ca trebuie sa se mearga mai departe", a explicat diplomatul. Doua puncte fac in special obiectul polemicii, au confirmat alti doi diplomati. Intai este calificarea acestor tari drept tari europene, un termen respins de tarile din Europa de Vest, care ar prefera sa se vorbeasca despre tarile estice ale Europei. Acestei probleme i se adauga un diferend mai profund legat de promisiunea UE in privinta unei viitoare liberalizari a vizelor pentru cetatenii celor sase tari. Proiectul propus de presedintia ceha vorbeste despre perspectiva unei liberalizari, uitand sa adauge ca aceasta perspectiva nu poate fi avuta in vedere decat pe termen lung, asa cum au decis liderii UE la ultimul lor summit din 19-2