Dintr-o greşeală a mea, care nu sînt în stare să manevrez computerul ca pe maşina de scris cu care am lucrat patruzeci de ani („Triumph“ 1937, moştenită de la tata), articolul de săptămîna trecută a apărut ciuntit, fiind o ciornă, şi cu pasaje diferite faţă de varianta definitivă. Cerîndu-mi iertare cititorilor, aduc aici partea finală aşa cum aş fi vrut să rămînă.
„O situaţie asemănătoare se înfăţişează la nr. 10 (fost Coşbuc 28, fost Principesa Maria 34). Aici avem ca monumente istorice numerele 8-10 (pe lista oficială 6-10, dar 6 nu mai există, sau este blocul situat mai la est, la colţ cu ulicioara Sf. Ilie). Este o casă cu etaj în stil eclectic, cu o decoraţie destul de elaborată la faţadă şi în interior, la sala de festivităţi. A-i atribui construcţia unui arhitect activ în epoca aceea, ca I.N. Socolescu (1859-1924), nu e imposibil. Ornamentica bogată a faţadei la nivelul etajului împrumută stilistica clasicismului francez de secol XVII, ceea ce este un argument în favoarea identificării pe care mi-aş îngădui să o propun. Deşi o vastă pivniţă boltită indică o dată mai veche, construcţia de deasupra nu poate fi decît din ajunul de veac cînd s-a deschis bulevardul. Ea a fost sediul societăţii Unirea Constructorilor Români. Balconul central cu o feronerie uvrajată poartă simbolul masonic al echerului şi compasului, în acest caz potrivit cu profilul instituţiei.
DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinul Clădirea a adăpostit o şcoală de construcţii (director C. Dobrescu în 1924, pe cînd preşedintele societăţii era C. Niţescu). În 1950, cînd s-a adăugat un corp secundar (numai parter), s-a schimbat numerotaţia, iarăşi, odată cu numele străzii, bineînţeles, fiindcă amintea de monarhie, aşa că imobilul a devenit Bd. Coşbuc, 24-28. O altă schimbare a fost a numelui şcolii: Şcoala Medie Tehnică de Construcţii Civile