Am ajuns în situaţia în care putem prefera. Ne e dat să chibiţăm pe marginea echipei naţionale, după ani în care n-avea rost.
Să vină Ucraina arţăgoasă, construită pe scheletul Şahtior-Dinamo-Dnepr-Metalist? Sau Grecia imposibilă, inestetică şi incomodă? Hrvatska năzuroasă, cu talent şi nervi? Aoleu, cu portughezii?! Cristiano Ronaldo, Porto, amintiri, un valvîrtej zguduitor, dulce şi uriaş ne cuprinde. Ne-a fost cîştigată ocazia de a sta la mîna norocului, după ce vreme de atîtea campanii am stat acasă.
Luni, la prînz, după ce se va fi consumat tragerea la sorţi, nu vom fi la fel de fericiţi. Acum pîlpîim în ipostaza visării fără consecinţe, luni ne vom apropia de un deznodămînt şi nu va fi la fel. “Liniştea de-acum / N-o vom mai regăsi”, ca să parafrazăm cîntecul, iar ciudat de fericiţi ca astăzi nu prea sînt şanse să mai fim pînă după returul barajului.
Cînd vom renunţa, prin bilele acelea care se împreunează peste prejudecăţi şi temperaturi, la savuroasa discuţie asupra adversarilor şi va trebui să ne canalizăm concret strict asupra unuia, ne vom da cu capul de pereţi. Din ce să strîngem un mijloc unitar, omogen şi eficace? Ce şanse sînt să putem dubla flancurile defensivei? Care e planul pentru o minimă ofensivă?
Nu mai spun de nenorocirea în care ajungem cu unul din închizători accidentat sau fără Marica. Trebuie să se întîmple ceva şi la dozajul de energie, se va juca la patru zile distanţă, or, noi sîntem naţionala care nu poate asta în cel mai evident mod.
Să nu ne plîngem, dar dacă e mai mult decît admirabilă calificarea la baraj, trebuie să admitem că e aproape magică o prezenţă la turneul final! Avînd în vedere resursele reale ale echipei naţionale, condiţia profundă şi largă a Ligii 1, dincolo de performanţele Stelei, mărăcinişul din zona juvenilă, putreziciunea din aerul blaturilor şi pariurilor.
Eu vreau să jucăm cu P
