Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opţiunea CR7

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 20 octombrie 2013 ·

Am ajuns în situaţia în care putem prefera. Ne e dat să chibiţăm pe marginea echipei naţionale, după ani în care n-avea rost.

Să vină Ucraina arţăgoasă, construită pe scheletul Şahtior-Dinamo-Dnepr-Metalist? Sau Grecia imposibilă, inestetică şi incomodă? Hrvatska năzuroasă, cu talent şi nervi? Aoleu, cu portughezii?! Cristiano Ronaldo, Porto, amintiri, un valvîrtej zguduitor, dulce şi uriaş ne cuprinde. Ne-a fost cîştigată ocazia de a sta la mîna norocului, după ce vreme de atîtea campanii am stat acasă.

Luni, la prînz, după ce se va fi consumat tragerea la sorţi, nu vom fi la fel de fericiţi. Acum pîlpîim în ipostaza visării fără consecinţe, luni ne vom apropia de un deznodămînt şi nu va fi la fel. “Liniştea de-acum / N-o vom mai regăsi”, ca să parafrazăm cîntecul, iar ciudat de fericiţi ca astăzi nu prea sînt şanse să mai fim pînă după returul barajului.

Cînd vom renunţa, prin bilele acelea care se împreunează peste prejudecăţi şi temperaturi, la savuroasa discuţie asupra adversarilor şi va trebui să ne canalizăm concret strict asupra unuia, ne vom da cu capul de pereţi. Din ce să strîngem un mijloc unitar, omogen şi eficace? Ce şanse sînt să putem dubla flancurile defensivei? Care e planul pentru o minimă ofensivă?

Nu mai spun de nenorocirea în care ajungem cu unul din închizători accidentat sau fără Marica. Trebuie să se întîmple ceva şi la dozajul de energie, se va juca la patru zile distanţă, or, noi sîntem naţionala care nu poate asta în cel mai evident mod.

Să nu ne plîngem, dar dacă e mai mult decît admirabilă calificarea la baraj, trebuie să admitem că e aproape magică o prezenţă la turneul final! Avînd în vedere resursele reale ale echipei naţionale, condiţia profundă şi largă a Ligii 1, dincolo de performanţele Stelei, mărăcinişul din zona juvenilă, putreziciunea din aerul blaturilor şi pariurilor.

Eu vreau să jucăm cu P

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 47 minute
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Centrul Infotrafic: Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este blocat, sâmbătă seară, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este oprit tem

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum o ora
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

CE Gimnastică: Sabrina Voinea, medalie de argint la bârnă

HotNews acum o ora
​Sabrina Maneca Voinea a câștigat, în cursul zilei de sâmbătă, medalia de argint în finala de la bârnă contând pentru Campionatul European de Gimnastică de la Rimini, Italia. Sabrina VoineaFoto: Belga / ddp USA / Profimedia Se actualizează.

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Handbal feminin: CSM Bucureşti, înfrângere cu Metz şi ratează calificarea la Tunreul F4 al Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă şi sâmbătă, în deplasare, de formaţia Metz Handball, scor 29-23 (15-14), în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. CSM ratează calificarea la Turneul Final Four, la care a jucat ultima dată

CIO a decis o interdicţie de 15 ani pentru şeicul Ahmad al Kuwaitului

News.ro acum 2 ore
Şeicul Ahmad Al-Fahad Al-Sabah din Kuwait a primit o interdicţie de 15 ani din toate funcţiile din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic din cauza unor încălcări ale eticii, a decis organismul de conducere al Jocurilor Olimpice, potrivit Reuters.

Irina Begu, stop în semifinale la Wiesbaden » Urmează turneul WTA 1000 de la Roma

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Irina Begu, 33 de ani, ♦ 128 WTA, a pierdut în semifinalele turneului challenger ITF de la Wiesbaden (Germania), cu premii de 100.000 de dolari, 1-6, 3-6 în fața lui Jule Niemeier, 24 de ani, ♦ 111 WTA. Deși a pus serviciul în teren într-o proporție

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 3 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°