Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vilanova: "Când Messi nu e în teren se vede imediat! Bayern a fost mai bună la toate capitolele"

Publicat in Pro Sport, joi 2 mai 2013 ·

Antrenorul echipei FC Barcelona, Tito Vilanova, a declarat, miercuri, seară, după eliminarea din semifinalele Ligii campionilor, că Bayern Munchen a fost mai bună la toate capitolele, informează site-ul oficial al UEFA.

"Felicitări Bayern Munchen pentru calificarea în finală. Şi-au demonstrat valoarea şi merită să fie în finală. Vreau să mulţumesc suporterilor noştri pentru că ne-au susţinut până la final. Echipa mea a făcut tot ce era posibil. Le-am cerut jucătorilor să nu lase capul jos, iar prima repriză a fost bună. Golul marcat de Bayern în debutul părţii a doua ne-a făcut rău, a fost lovitura de graţie. Bayern a ajuns în această fază a competiţiei în condiţii fizice mult mai bune decât noi. Jucătorii lor au fost cu toţii la înălţime, în timp ce noi nu am fost la capacitate maximă. Şi absenţele au contat. Messi a jucat la Bilbao pentru că s-a simţit mai bine. În finalul acelui meci a avut o senzaţie stranie, dar nu este vorba de o accidentare. Nu era la maxim şi nu putea ajuta echipa în aceste condiţii. Când un jucător ca Messi nu e în teren se vede imediat. Ne doream să jucăm până la final, dar înfrângerea din tur a fost foarte dură. Noi şi Real Madrid putem concura cu echipele germane, dar în aceste semifinale Bayern şi Dortmund ne-au fost superioare", a spus Vilanova.

Echipa germană Bayern Munchen s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala Ligii Campionilor, după ce a învins, cu scorul general de 7-0, formaţia spaniolă FC Barcelona, în semifinalele competiţiei.

Miercuri, pe arena Camp Nou, Bayern a învins, cu scorul de 3-0 (0-0), prin golurile marcate de Robben '48, Pique '72 autogol şi Muller '76. FC Barcelona era neînvinsă în cupele europene pe teren propriu de aproximativ patru ani. În prima manşă, Bayern Munchen a câştigat, pe teren propriu, cu scorul de 4-0.

În finala Ligii Campionilor, care va avea loc la 25 mai,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 24 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Mega Image de Paște 202. Orar special pentru magazinele Mega Image

HotNews acum 33 minute
În perioada sărbătorilor de Paște, Mega Image va avea un program special ca în fiecare an. Mega ImageFoto: Dreamstime 1-3 mai: program normal; 4 mai: 07:00 – 19:00; 5 mai: INCHIS; 6 mai: 09-19:00 7 mai- program normal sursă foto Dreamstime

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°