Managerul trupei Mandinga, Sergiu Stoiadin, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX că formaţia, care va reprezenta România la Eurovision 2012, nu are nicio legătură cu persoanele arestate marţi seară de DIICOT pentru trafic de droguri, între care toboşarul Grusa Mirko, informează Mediafax.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism l-au reţinut, marţi seară, pe cetăţeanul german Grusa Mirko Tony Sevko, toboşar la trupa Cortez, şi pe Bobirci Marius Dumitru pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
În timpul audierii de la DIICOT, Grusa Mirko Tony Sevko le-a declarat procurorilor că este colaborator al trupei Mandinga, alături de care ar fi fost la Eurovision, susţin surse judiciare.
Contactat de MEDIAFAX, Sergiu Stoiadin, managerul trupei Mandinga - care sâmbătă seară a participat la selecţia naţională pentru Eurovision de la TVR, câştigând competiţia şi urmând să reprezinte România la Eurovision 2012 -, a declarat că formaţia nu are nicio legătură cu aceste persoane, ale căror nume nu le-a mai auzit până în prezent.
"Nu ştim cine sunt oamenii ăştia. N-avem nicio legătură cu ei (...). (Membrii trupei, n.r.) sunt cei mai cuminţi copii. În poziţia mea, de impresar al trupei Mandinga, sunt oripilat. (...) Este foarte trist că, în asemenea momente, când lucrăm pentru Eurovision, apare o asemenea ştire să ne încurajeze", a mai spus acesta.
Numele lui Grusa Mirko figurează, însă, în componenţa trupei Cortez, unde acesta este toboşar.
Contactată de MEDIAFAX, reprezentanta trupei Cortez, Daniela Cristescu, a declarat că este posibil să fie vorba despre aceeaşi persoană, întrucât toboşarul formaţiei nu mai răspunde la telefon de două zile.
Pe de altă parte, Grusa Mirko nu a colaborat cu trupa Mandinga şi chiar sâmbătă seară el