Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inutilitatea Casei Poporului şi hipsterii de la Rokolectiv

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 16 aprilie 2011 ·

Recunoaştem sau nu, Casa Poporului este un subiect de mândrie naţională atunci când un străin ne opreşte prin Bucureşti să ne întrebe de ea. Primul lucru care ne vine în minte este dimensiune ei colosală, care a făcut-o să intre de trei ori în Cartea Recordurilor pentru suprafaţă, greutate şi preţ.

Ceauşescu şi-a ţinut poporul în frig şi foame, în timp ce megalomania i-a dictat să construiască cu viteza luminii şi braţele militarilor în termen o clădire gigant, despre care specialiştii spun să este urâtă şi inutilă. Şantierul a început în 1980. S-au demolat 7 km2 din vechiul centru al capitalei - cu tot cu Mânăstirea Văcăreşti, Spitalul Brâncovenesc, Arhivele Naţionale etc. -, şi s-au relocat 40 000 de oameni. Acum se numeşte Palatul Parlamentului şi, aşa cum indică şi denumirea, adăposteşte Parlamentul României şi este în mare parte neocupată, din cauza preţului mare de întreţinere şi a lipsei de idei.

Totuşi, în perioada 2003 - 2004, pe aripa vestică a palatului s-a construit o anexă exterioară din sticlă, utilată cu ascensoare, care facilitează accesul în ceea ce se numeşte Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC). De şase ani MNAC este gazda Rokolectiv, un festival de muzică electronică şi "related arts", aşa cum scrie pe siteul oficial al evenimentului, editat exclusiv în limba engleză.

Intrarea se face prin Calea 13 Septembrie, dar nu oricum, ci printr-un filtru la fel de exigent ca cel de pe aeroportul Heathrow atunci când se zvonesc ameninţări teroriste. Poliţiştii de la intrare şi vigilenţa lor exagerată sunt singurele elemente care amintesc de vechiul regim şi de autoritatea statului. În rest, sus la petrecere, singura autoritate care tronează este muzica şi atitudinea civilizat cool pe care trebuie să ţi-o păstrezi orice ar fi. MNAC-ul este un spaţiu ultramodern, proiectat de arhitecţi inspiraţi, iar de pe terasă poţi privi către un

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 33 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum 31 minute
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului, protest cu „umbrele triste”

Mediafax acum o ora
„Angajaţii din aparatul de lucru al Guvernului îşi exprimă nemulţumirea în aceeaşi manieră elegantă, astăzi fără întreruperea activităţii. Aşadar, am trimis la protest spontan <umbrelele triste>”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul protest

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 59 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum o ora
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum o ora
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°