Deţinuţii de la Penitenciarul Colibaşi se relaxează în braţele soţiei ori de câte ori li se oferă posibilitatea. Iubăreţii se întâlnesc la camera conjugală şi primesc gratuit şi prezervative.
Este micuţă, dar cochetă, mobilată modern, cu pat pe centru, televizor, parchet laminat. Covorul este viu colorat, iar lumina poate fi reglată mai puternică sau mai slabă, în funcţie de intimitatea pe care şi-o doreşte fiecare. Baia este dotată cu tot ce îi trebuie, iar la uşă este montată o etajeră pe care se află prezervative…Aşa arată camera conjugală de la Penitenciarul Colibaşi.
“În 48 de ore am dormit 40 de minute”
Deţinuţii căsătoriţi înainte să ajungă după gratii au dreptul în “cuibuşorul de nebunii” o dată la trei luni timp de două ore. Excepţie fac doar cei care au până într-un an de mariaj, aceştia putându-se bucura de vizita matrimonial, lunar, dar tot câte două ore. Şi mai privilegiaţi sunt cei care se căsătoresc în închisoare. La Penitenciarul Colibaşi este un astfel de cuplu. Amândoi însurăţeii sunt condamnaţi pentru omor. S-au cunoscut în urmă cu cinci ani în timp ce erau transportaţi la Instanţa de judecată pentru diverse procese pe care le aveau pe rol. Au ţinut legătura prin intermediul scrisorilor şi când au aflat că au dreptul la vizita conjugală s-au căsătorit. “Pentru că suntem proaspăt căsătoriţi avem dreptul la 48 de ore. Ne-au deranjat gardienii o singură dată, ca să controleze că este totul în ordine. Ne-am bucurat de fiecare clipă. Am dormit decât 40 de minute în cele două zile. Am făcut dragoste şi ne-am putut bucura unul de celălalt.”, ne-a spus femeia încarcerată la Colibaşi.
Înainte se documentează despre SIDA
De doi ani, de când a fost inaugurată camera conjugală, conducerea Penitenciarului a acordat sute de vizite. Cei peste 700 de puşcăriaşi se înghesuie să se înscrie pe listă. Aproape zilnic, iubăreţii trec pragul