La târg există un salon unde bebeluşii învaţă să-şi menţină echilibrul. Părinţii şi bunicii, însoţiţi binenţeles de prichindei, au luat cu asalt Sala Polivalentă din capitală în cadrul celei de-a 25-a ediţii de primăvară a Salonului Baby Expo, care se închide mâine, la ora 16.00.
Părinţii şi bunicii au venit însoţiţi de copii şi nepoţi, fie pentru a arunca o privire la preţurile hăinuţelor, cărucioarelor sau mobilierului pentru copii, fie pentru a cumpăra articole de îmbrăcăminte, accesorii sau jucării.
„Am venit în primul rând să mă uit la produsele din cadrul expoziţiei. Nu cumpăr hăinuţe pentru băieţelul meu, ci o maşinuţă pentru că îi place foarte mult să se joace cu maşinuţele“, a spus Luminiţa Ţurcan, o mămică de 28 de ani.
În cadrul Baby Expo, mămicile au la dispoziţie un spaţiu unde pot schimba scutecele bebeluşilor lor. De asemenea, ele au un alt spaţiu special amenajat într-un cadru prietenos, curat şi discret, unde pot folosi produse pentru alăptare şi aparate electrice pentru sterilizarea accesoriilor şi încălzirea hranei bebeluşilor.
Nu au fost uitate nici viitoarele mămici, care sunt invitate să se înscrie în Clubul Gravidei, locul unde pot descoperi ultimele tendinţe în moda pentru gravide şi pot afla mai multe informaţii utile pentru pregătirea venirii pe lume a bebeluşului lor.
Fac gimnastică de la câteva luni
Prichindeii de câteva luni au putut să se joace şi să facă gimnastică sub îndrumarea specialiştilor în kinetoterapie de la centrul „Kineto Bebe“ din Capitală, în cadrul programului Baby Gym. Acest program se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 36 de luni şi are scopul de a dezvolta capacităţile motrice, emoţionale şi senzoriale prin joc şi mişcare.
„Noi promovăm gimnastica copilului sănătos pentru o dezvoltare armonioasă. Avem mai multe forme multifuncţionale pe c