El este convins ca "daca omul ar vedea ce adincime are,/ ar muri pe loc. dar omul/ locuieste in afara si bine face". Ei bine, Ioan Es. Pop vede din cind in cind ce adincime are. Si atunci se inspaiminta. Spre bucuria noastra, caci asta il face poet. Scrie cumva din spaima de moarte, fara sa cocheteze cu asta. S-au adunat in ultimele zile, pentru oamenii de carte, evenimente triste si evenimente care in mod normal ar trebui sa indemne la generozitate si la bucurie. Cum unele au fost siropos reflectate de presa, iar altele deloc, fac si eu bilantul saptaminii ce a trecut. A murit, joi seara, George Pruteanu. Fireste, totul a fost transformat intr-un discurs conventional, adesea lipsit de discernamint. Au jelit, la televizor, tot felul de jurnalisti, moderatori, redactorul-sef al revistei VIP, oameni politici si putini, prea putini scriitori. S-au lansat si ipoteze false: cea conform careia George Pruteanu ar fi fost un mare lingvist, de pilda. Cred ca, daca nu ar fi ascultat de temperamentul sau vulcanic, Pruteanu ar fi putut sa faca o cariera mai mult decit onorabila in critica literara si in eseistica. Avea tot ce ii trebuie: talent, predispozitie ludica, elasticitate. I-am gasit textele in paginile "Convorbirilor literare" din perioada in care redactor-sef a fost Corneliu Stefanache: era facut pentru acest gen de publicistica. Apoi, am confruntat traducerea sa dinDivina comedie (Infernul) cu originalul si cu variantele Cosbuc, Eta Boeriu, Marian Papahagi: nu era deloc rau. Daca si-ar fi dus pina la capat acest efort, ar fi devenit un nume al italienisticii. Dar, din pacate, George Pruteanu a fost un om al proiectelor neincheiate. Despre cariera sa politica nu vreau sa ma pronunt acum, pentru ca nu am agreat niciodata partea de care s-a situat. Oricum, chiar daca uneori, cind aparea la emisiuni TV, ma indignam, ceva-ceva din mine ma facea sa admir verva omului. De pl