Edgar Allan Poe, născut la 19 ianuarie 1809 în Boston, a fost un scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale. Poe încearcă să facă o carieră militară, dar este exclus din academia din West Point pentru acte deliberate de indisciplină. În 1833, înregistrează primul succes cu povestirea „Manuscris găsit într-o sticlă“, câștigând concursul organizat de revista Saturday Visitor din Baltimore. Apariția nuvelei „Povestea lui Arthur Gordon Pym“ atrage atenția publicului și a criticilor, iar Poe devine editor asistent la revista Burton’s Gentlemen’s Magazine. Trece, după un an, la revista Graham’s Magazine, unde publică numeroase articole, care-i aduc reputația unui critic competent și sever. În ianuarie 1845, publică în revista Evening Mirror celebrul său poem „Corbul“, care a provocat o adevărată senzație. Moartea soției sale îi accentuează însă abuzul de alcool, iar Poe duce o existență tot mai dezorganizată. A murit pe 7 octombrie 1849 într-un spital din Baltimore, reuşind, în cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, să facă dovada unei forțe de creație extraordinară.
Edgar Allan Poe, născut la 19 ianuarie 1809 în Boston, a fost un scriitor american, poet, romancier, nuvelist și critic literar, creator al genului de scurte povestiri și precursor al literaturii moderne de ficțiune științifico-fantastică. După studii secundare în Liverpool (Anglia) și Richmond, se înscrie în 1825 la Universitatea din Virginia, pe care este nevoit să o părăsească după un an, lipsit de mijloace materiale. Poe încearcă să facă o carieră militară, dar este exclus din