Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BBC: Fotografiile lui Andrei Pandele spun povestea unui Bucureşti pierdut

Publicat in Gandul, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Fotograful şi arhitectul Andrei Pandele a surprins, începând din 1970, în fotografiile sale o perioadă de mari schimbări traversate de România sub conducerea dictatorului Nicolae Ceauşescu, imaginile reprezentând şi astăzi o amintire dureroasă pentru multe persoane,scriu jurnaliştii de la bbc.co.uk.

Pe de altă parte, născut în anul în care a avut loc Revoluţia, în 1989, Paul este unul dintre cei care reprezintă noua generaţie de români - cunoaşte mai multe limbi străine, este foarte bine educat şi este o persoană plină de ambiţie.

Este foarte mândru de Casa Poporului, în vremurile trecute acesta fiind palatul lui Ceauşescu. La urma urmei, Casa Poporului este acum locul în care se regăseşte democraţia, iar ca marime este întrecută doar de clădirea Pentagonului din Statele Unite ale Americii.

Potrivit sursei citate, încăperile Palatului Parlamentului sunt lipsite de aer, inutil de largi, iar vastele dale de marmură dau impresia unui spaţiu sufocant, "ca şi cum ai fi blocat în mijlocul unui tort de nuntă".

Fotograful Andrei Pandele este empatic. "Palatul? Este un zid în drumul oamenilor. Un baraj, chiar". Fotografiile din colecţiile lui Andrei Pandele se află într-o ceainărie în vechiul cartier Evreiesc din Bucureşti şi îmbracă fiecare perete.

Sunt imagini excepţionale, care rar pot fi surprinse cu camera de filmat. Datorită viziunii sale neînfricate, atacul neobosit al lui Ceauşescu asupra Capitalei poate fi văzut pas cu pas, ca şi cum cineva ar desface o ceapă foaie cu foaie.

"Am fost arhitect", explică Andrei Pandele. "Aş fi putut să găsesc planul, să îmi dau seama cam ce ar vrea ei să distrugă. Nu exact, nimeni nu ştia asta. Ei îşi pierduseră controlul total".

Şapte kilometri pătraţi din centrul oraşului au fost distruşi pentru a face loc Casei Poporului. Andrei a vrut să realizeze o serie de poze cu vechiul Bucureşti

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 11 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°