Într-un film al lui Kusturica, dacă nu mă înşel, apare o înmormîntare cu fanfară. Acolo unde ne-am aştepta la jelanii mai mult sau mai puţin sincere, muzica îi arde o sîrbă. La acest obicei m-a dus gîndul urmărind la TV finalul Convenţiei Extraordinare a PDL.
În timp ce toată lumea aştepta să se anunţe existenţa unei contestaţii depuse la Comisia de Organizare şi, fireşte, o decizie în acest sens (e acceptată sau respinsă), Mircea Toader s-a grăbit să-l anunţe învingător pe Vasile Blaga, organizatorul alegerilor, pentru ca pe scenă să-şi facă apariţia un puradel în costum de ciobănaş care i-a ars cîntarea:
"Hai la horă, măi flăcăi!
Şi jucaţi bătuta, măi!"
Chiar dacă n-ar fi fost contestaţia, şi Vasile Blaga ar fi biruit la scor, fără probleme, finalul unei reuniuni aparţinînd unui partid care se pretinde european, şi, mai mult, forţa matrice a ducerii României în lumea secolului XXI, nu putea fi acest kitch de cămin cultural de pe vremuri, amintind de reuniunile Tovarăşilor, dominate de un pahar de vin şi de un cîntăreţ în iţari şi opinci de procol.
Aşa zic unii de prin ţara asta care au mers în Vest, şi s-au simţit mîndri că sunt membri ai Uniunii Europene.
Eu însă am găsit firesc acest final.
Un final însemnînd o înmormîntare cu lăutari.
După o lungă agonie, PDL a murit.
Slavă Domnului, nu ne mai costă aparatele la care era ţinut în viaţă la Reanimare!
Vineri seara, la Interviurile lui Ion Cristoiu, de pe B1 TV, în prima oră de emisiune, am purtat un dialog cu Elena Udrea.
În vara lui 2005, cînd Elena Udrea, proaspăt demisionată de la Cotroceni şi, evident, cum se întîmplă cu cei căzuţi în ţara asta de la Decebal încoace, hulită de toţi, i-am luat un interviu.
A fost primul interviu din cariera ei de politician.
De atunci, am mai avut cu domnia sa cîteva întîlniri televizate.
De fiecare da
