Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a transformat managementul profesionist la marile companii de stat in numiri politice controversate

Publicat in HotNews, luni 10 iunie 2013 ·

​Companiile de stat se afla in plin proces de implementare a managementului profesionist. Unele au, deja, "profesionisti" la conducere, fiind selectati membrii consiliilor de administratie sau de supraveghere, dupa caz, si chiar directori generali. Teoretic, aceste numiri trebuie facute in urma unor selectii riguroase in randul candidatilor, cu ajutorul firmelor specializate în recrutare, si prin proceduri ferite de ingerinta factorului politic. Practic, lucrurile stau cu totul si cu totul altfel, existand si cazuri de numiri controversate, selectia fiind facuta in baza unor criterii politice. Adica, ori erau membri de partid, ori apropiate de persoane politice influente (ex: CE Oltenia, Nuclearelectrica, Portul Constanta). Intr-un alt caz, CFR SA, managerul privat, Dimitris Sophocleous, a demisionat acuzand "disperarea factorului politic de a pierde influenta asupra companiei si a finantarilor europene". Reamintim ca Executivul a limitat, la sfarsitul lunii mai, salariile directorilor din companii de stat la un nivel reprezentand de sase ori salariul mediu brut in ramura respectiva. Componenta fixa lunara a remuneratiei membrilor neexecutivi ai CA nu poate depasi media pe ultimele 12 luni a castigului salarial mediu brut lunar din ramura in care isi desfasoara activitatea regia sau societatea respectiva, medie comunicata de INS. "Am vazut si eu companii de stat la care punem manageri privati. Nu stiu de ce suntem ministri si nu lucram la Nuclearelectrica, ca cel mai mic venit este de 484.000 lei pe an", a spus premierul Victor Ponta dand exemplu de salariu pregatit pentrun manager privat. Ponta a afirmat ca exista salarii la stat de 8.000 - 11.000 de euro, iar "cei mai amarati au 6.000 euro". Complexul Energetic Oltenia, cu o cifra de afaceri estimata pentru 2013 la 4,1 miliarde lei, a fost prima companie din domeniul energiei supusa prevederilor OUG 109/2011 privi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 53 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 33 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 42 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 24 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°