Actualul selectioner este prizonier al propriilor idei tactice, putin capabil de surprize si, in consecinta, usor de "citit". S-ar parea ca este o pierdere de vreme abordarea startului echipei nationale in preliminariile Cupei Mondiale 2014. Piturca si-a aranjat bine ploile, cu cei mai slabi adversari din grupa in primele doua meciuri si - dupa cum el insusi a declarat-o - n-are nicio responsabilitate in privinta calificarii la festinul brazilian. Daca iese treaba, bine, daca nu, mai vorbim in 2016, cand se trag concluziile si se inchide bilantul. Totusi, desi partidele cu Estonia si Andorra sunt irelevante (chiar daca barajul sustinut anul trecut de estonieni a provocat cateva frisoane!), este de remarcat in mod pozitiv faptul ca Piturca si-a inchegat un schelet de echipa care are sanse sa fie imbunatatit pe viitor, cand mai poate veni un Radu Stefan, un Gabi Muresan sau (cu rezervele inerente) un Mutu. Chiar si in cazul unor victorii contra unor parteneri de joc de duzina, s-a vazut limpede ca jocul nationalei scartaie, in ciuda unor numeroase teste amicale sustinute in perioada de cand a preluat Piturca nationala. Selectionerul a avut prilejul sa inchege relatiile de joc intre componentii echipei, iar omogenitatea n-ar fi trebuit sa fie o problema, in conditiile in care o echipa de club da preponderenta componentilor. In situatia in care intalnirile lotului sunt din ce in ce mai rare si din ce in ce mai pe fuga, acest lucru ar trebui sa fie un factor decisiv. Dar nu este. N-am remarcat un joc mai legat acum decat in urma cu doi ani, chiar daca acum stelistii Chiriches, Pintilii, Bourceanu si Tanase ar trebui sa se simta si legati la ochi. Din contra, ei isi arata mai degraba teama de a nu gresi, paseaza lent, cu grija, coechipierului cel mai apropiat, fara prea multe verticalizari sau incercari de actiuni destabilizatoare. Componentii nationalei se tem nu atat de