Blind Guardian ne vizitează la Arenele Romane, pe 18 mai, prin intermediul serviciului managerial prestat de Fundaţia Aquarius, o uşoară deviere de la politica generală a fundaţiei ce părea orientată spre promovarea muzicii heavy-metal de factură sensibilă şi inspiraţie cultă (în anumite contexte catalogată sub termenul gotic-metal). Inspiraţia cultă rămîne, dar dispare latura sensibilă.

Că network marketing-ul e un instrument de nestăvilit ne-a demonstrat-o "Avon" de mai bine de un secol încoace. Chinezii nu s-au putut opune, colegii din facultate m-au alergat ani buni fluturînd cataloage "Amway" pentru ca, într-un tîrziu, inevitabilul să o transforme chiar pe nevastă-mea în distribuitor "Oriflame", după ce i-am ignorat cu naivitate repetatele vizite la un loc secret de convertire din consumator în întreprinzător. Enoriaşul predicator şi cumpărătorul vînzător sînt motoarele capitalismului modern, o tendinţă împotriva căreia nu pot să stau de-a curmezişul. În acest context, grupul heavy-metal german Blind Guardian este un veritabil agent Tolkienofil cu un catalog ce acoperă mai bine de douăzeci de ani şi opt albume, majoritatea dedicate propovăduirii poveştilor inelelor şi a pămînturilor mijlocii. Activînd în ghetto-ul heavy-metal, grupul n-a avut oportunitatea de a-şi populariza materialele pe măsura altor fani convertiţi la artişti, precum Peter Jackson cu filmul său mamut, dar au construit o identitate muzicală respectabilă. Stilul grupului Blind Guardian este ancorat în pionieratul heavy-metal german care a pus pe hartă trupe ca Helloween sau Running Wild - o şcoală rock puternic focalizată tematic pe concepte epice definite în zona subculturii fantasy, replică la deşănţarea predicatorilor glam-rock americani. Identitatea sonoră a trupei este asigurată de supraproducţia ce simulează o orchestraţie simfonic-corală potrivită dimensiunii epice a versurilo