Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din loc in loc

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 6 ianuarie 2004 · ·

Catastrofa din Egipt, revendicata ca atentat

Un barbat care sustinea ca reprezinta o grupare islamista din Yemen a anuntat ieri, printr-un apel telefonic anonim, ca avionul charter prabusit in Egipt a fost doborit intr-un atac pus la cale de organizatia sa. Barbatul a declarat in limba araba ca este egiptean si suna din Cairo, fiind reprezentant al gruparii Ansar el-Haq (Apostolii Adevarului), cu baza in Yemen. Pe linga faptul ca nu se cunoaste nimic despre aceasta grupare, autoritatile egiptene exclusesera inca de simbata orice legatura intre catastrofa aviatica si un posibil atac terorist, afirmind ca a fost vorba cel mai probabil de o defectiune tehnica, opinie impartasita si de specialistii francezi. (L.C.)

O viata cit patru

Un italian de 34 de ani s-a sinucis, dar a salvat viata altor patru oameni donindu-si voluntar organele. Ficatul tinarului a prelungit viata unui compatriot de 32 de ani care suferea de o boala hepatica incurabila, inima a fost transplan-tata unui barbat de 50 de ani din Cuneo, un plamin a ajuns la un barbat de 58 de ani din Florenta, iar viata unui copil din Torino va fi salvata cu ajutorul unui transplant de rinichi. Tinarul, care locuia intr-o mica localitate de munte din regiunea Torino, si-a oferit organele pentru transplant printr-un bilet olograf inainte de a se spinzura. (S.N.)

Catastrofa din Egipt, revendicata ca atentat

Un barbat care sustinea ca reprezinta o grupare islamista din Yemen a anuntat ieri, printr-un apel telefonic anonim, ca avionul charter prabusit in Egipt a fost doborit intr-un atac pus la cale de organizatia sa. Barbatul a declarat in limba araba ca este egiptean si suna din Cairo, fiind reprezentant al gruparii Ansar el-Haq (Apostolii Adevarului), cu baza in Yemen. Pe linga faptul ca nu se cunoaste nimic despre aceasta grupare, autoritatile egiptene exclusesera

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum 2 ore
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 2 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 2 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 2 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

MADR începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că începe plata subvenţiei de 100 euro pentru fermieri. MADR are în vedere o suplimentare a bugetului. Plăţile vor începe din 15 mai.

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 9 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 5 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°