Paul Krugman, părintele conceptului "economiei declinului", foloseşte în lucrarea sa de analiză asupra crizei globale termenul de economie potemkinistă. Referenţial este episodul plin de consecinţe al uneia dintre vizitele împărătesei Ecaterina cea Mare pe meleagurile Mamei Rusia. Pentru a feri de orice tulburări starea de bine a mult prea iubitei sale suverane şi mai ales pentru a ascunde mizeria şi degradarea în care trăiau comunităţile supuşilor Majestăţii Sale Imperiale, aflate sub administrarea sa incompetentă şi frauduloasă, primul ministru, Potemkin Grigorii Alexandrovici, a organizat o echipă de "antemergători", care, cu ajutorul unei butaforii plimbate dintr-un loc într-altul, acoperea faţadele dărăpănate ale caselor, ori ale bordeelor de pe "traseul oficial". Soluţia a făcut carieră şi o bună parte din istoria "succeselor socialismului" s-a scris cam în acelaşi fel, nu doar în URSS, ci pe tot cuprinsul "lagărului". Criza economică globală ne obligă să constatăm, cu tristeţe, că economia potemkinistă nu este nici pe departe o soluţie rezervată unei anume ideologii, ori unui anume model social, ci una cu vădite şi întemeiate pretenţii de universalitate. De aici, am plecat cu gîndul la o generalizare: "societatea potemkinistă". Cea în care văxuitorii de faţade false au devenit contributori de seamă la creşterea PIB-ului şi a venitului pe cap de locuitor, la bugetul ridicat din impozitele pe activităţi ori pe profit, în care ei sunt întreprinzătorii inundaţi de comenzi guvernamentale, angajaţii cu contract de proiect ai marilor bănci şi instituţii financiare ale lumii, ori oamenii de casă ai mogulilor economiei interlope, direct şi vital interesaţi să-şi protejeze mizeria din "curtea interioară" de ochii curioşi ai trecătorilor, ai autorităţilor, ori ai concurenţei!

Globalizarea modelului "societăţii potemkiniste" a găsit România într-o postură cît se poa