Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorii buzoieni strâng semnături pentru declanşarea grevei generale

Publicat in Adevarul, joi 27 ianuarie 2011 ·

Sindicatele buzoiene din învăţământ pregătesc în această perioadă forma maximă de protest, declanşarea unei greve generale a cadrelor didactice similară celei din primăvara anului trecut.

După mai multe runde de negocieri cu cei din minister, eşuate, sindicaliştii spun că sunt mai hotărâţi ca oricând să iasă din nou în stradă, unde să îşi strige nemulţumirile legate de noua lege a educaţiei, dar şi de tăierile de salariu.

„În primul rând protestăm faţă de tăierile de salariu. Avem şi mari nemulţumiri legate de noua lege a educaţiei, care prevede schimbarea ciclurilor de învăţământ, plus noile reguli legate de titularizare. Totodată, avem foarte mulţi colegi care încă nu au primit decontările pentru navetă", ne-a declarat Ion Dobre, Liderul Sindicatului Învăţământului Preuniversitar (SIP) Buzău.

Greva generală ar putea fi declanşată în luna martie, iar până atunci profesorii buzoieni îşi dau acordul pentru această formă de protest.

„Deja se strâng semnături de la colegii noştri, avem nevoie de cel puţin 3.000 pentru ca în martie să putem declanşa o grevă generală. Sperăm ca protestul nostru să aibă efectul scontat şi totodată să reuşim să-i convingem să se ralieze acţiunii noastre şi pe ceilalţi angajaţi bugetari, dar şi cei din sistemul privat", a adăugat Ion Dobre, liderul SIP.

Sindicaliştii sunt hotărâţi să continue protestele pe termen nelimitat până când rectificările lor vor fi ascultate şi rezolvate de către cei din Ministerul Educaţiei, ameninţând că altfel au în plan neparticiparea la examenele care se desfăşoară pe timpul verii.

În luna martie a anului trecut peste 4.000 de dascăli buzoieni au refuzat să intre la ore timp de trei săptămâni.

Citeşte şi

Frig şi groază în şcoala de la Rubla (Buzău)

Autorităţile nu dau doi bani pe şcoala rămasă fără acoperiş după un incendiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 46 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 20 minute
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°