Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Isteria

Publicat in Jurnalul, miercuri 19 octombrie 2005 ·

Chiar daca isteria s-a cuibarit in noi si suntem prizonierii ei fara voie, sa n-o luam ca pe-o fatalitate.

S-ar putea ca incet-incet sa credem ca viata noastra de-aici inainte asa trebuie sa fie: o continua isterie. Adica, exceptia sa se transforme in regula, ceea ce ar insemna ca atunci cand criza, isteria si nebunia vor lua o pauza, noi sa reactionam exact pe dos. Sa ne urcam pe pereti de-atata liniste si, intr-un tarziu, cand n-om mai putea suporta lipsa isteriei nationale, sa lecturam un manual de harakiri pentru o mai buna cunoastere a eului intestinal. Si daca vom scapa vii acestei sincere si grele incercari, cand ne-om intoarce la isteria de toate zilele sa n-o mai condamnam atat de vehement. Chiar daca isteria s-a cuibarit in noi si suntem prizonierii ei fara voie, sa n-o luam ca pe-o fatalitate. Ci ca pe o necesitate de a face fata isteriei generale, de a-i supravietui, astfel incat sa nu lase urme prea adanci in noi si amintirile noastre linistite. Ca atunci cand motorul vietii mergea uns, cu o anumita cadenta, atunci cand viata era traita si suferita pe-ndelete, chiar la "relanti". Stiu, vremurile astea au apus demult, civilizatia globalizarii, a fast-food-ului sunt de vina, veti spune. Nu, nu-i adevarat, duceti-va in orice tara civilizata si-o sa va tiuie urechile de liniste si pace cu toata viteza, cu toata derularea ei pe repede-inainte. Lor le lipseste isteria, pe noi ne conduce isteria. Cea de fiecare zi, cu zgomotul ei care n-are nimic de-a face cu zgomotul strazii, cu zgomotul in general. Este vorba de poluarea morala si fonica a isteriei care ne consuma aerul, energiile si viata. Vreau sa ies macar o clipa intr-o zi din tabloul asta dement in care isteria si desertaciunea sunt culorile cele mai tari si mai prezente si sa ma regasesc intr-un tablou de toamna in care caderea frunzelor sa dureze o eternitate, iar culorile sa miste i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 2 ore
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Serghei Șoigu, responsabil pentru „peste 355.000 de victime” în armata rusă, susține ministrul britanic al Apărării

Adevarul acum o ora
Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării demis duminică de Vladimir Putin, este responsabil pentru „peste 355.000 de victime", morţi şi răniţi, „dintre care propriii săi soldaţi" în războiul din Ucraina, a declarat omologul său britanic Grant Shapps

Modificări privind concediile medicale. Lista bolilor pentru care medicul de familie acordă direct 7 zile de concediu medical. Pentru restul afecțiunilor se acordă 7 zile în două etape

HotNews acum 2 ore
​Medicii de familie pot acorda certificat de concediu medical pentru 7 zile calendaristice doar pentru o serie de afecțiuni, pentru un episod de boală, prevede un Ordin comun al ministrului Sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări

O ofensivă majoră în Rafah ar provoca haos și anarhie și nu ar elimina Hamas, transmite șeful diplomației SUA

G4Media acum 28 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP, citată de Agerpres. Planul luat în considerare în prezent de

Google a reparat o nouă vulnerabilitate a browser-ului Chrome exploatată de hackeri

News.ro acum o ora
Google a lansat, pentru a cincea oară în tot atâtea luni, un patch pentru o gaură de securitate despre care are informaţii că a fost deja folosită în atacurile hackerilor. Google a lansat un patch de securitate care repară o vulnerabilitate de sever

Comisarul european pentru Agricultură vine luni și marți în România / Janusz Wojciechowski va merge și în Portul Constanța

HotNews acum o ora
Comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, efectuează o vizită de două zile (luni şi marţi) în România, informează Comisia Europeană, potrivit Agerpres. Luni, comisarul se va întâlni cu prim-ministrul Marcel Ciolacu şi cu ministrul

Prognoză meteo luni, 13 mai: vremea se menține rece. Ce temperaturi vor fi în București

Adevarul acum o ora
Luni, 13 mai, temperaturile medii vor fi ceva mai ridicate decât cele caracteristice acestei perioade în regiunile vestice și ceva mai scăzute în cele sudice și estice. Maximele termice se vor situa între 13 și 22 de grade Celsius, iar minimele se v

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum o ora
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

Ciolacu, despre sistemul Patriot pe care România ar trebui să-l dea Ucrainei : "Ministrul Apărării are rețineri mari"

Ziare.com acum 31 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

JO de la Paris: "23 de acţiuni" menite să perturbe ştafeta torţei au fost dejucate, anunţă ministrul Darmanin

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice pentru JO de la Paris, care a început miercuri în Franţa, a fost ţinta unor tentative de acte rău intenţionate, a anunţat, duminică, ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit Le Figaro. Într-un mesaj publicat du

Vremea

București
acum

12°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

9°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°