Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atingere Nokia / XpressMusic 5800

Publicat in Jurnalul, duminică 1 februarie 2009 ·

Era atât de aşteptat, încât războiul dintre fanii săi şi cei ai iPhone a început înainte de a fi lansat noul 5800.

Informaţii despre el au circulat încă de acum câteva luni, pe bloguri şi site-uri de specialitate, pentru că noul 5800 Tube de la Nokia se vrea un concurent pentru iPhone 3G. Dacă o reuşeşte sau nu, rămâne de văzut. Interfaţa de invidiat a celor de la Apple nefiind, totuşi, egalată până la acest moment.

Cu toate astea, noul Nokia face faţă competiţiei. Are accelerometru, comenzile pot fi date uşor, chiar fără utilizarea stylus-ului din dotare, ecranul este li­zibil, iar suprafaţa de contact suficient de sensibilă la atingere. Diferenţa faţă de iPhone este că 5800 răspunde la comenzi prin exer­ci­ta­rea de presiune în punctul de contact, în timp ce modelul de succes de la Apple este mai sensibil, fiindu-i suficientă o simplă atingere.

DOTĂRI. Recepţia şi emisia în cazul lui 5800 s-au dovedit a fi mai mult decât mul­ţu­mitoare, iar durata de viaţă a bateriei a de­păşit uşor două zile, chiar dacă dispozitivul dispune de un display de 3,2 inchi, cu o rezoluţie de 640 X 360 pixeli.

Terminalul rulează Symbian v9.4, seria 60, pe un procesor ARM 11369 Mhz CPU şi dispune de o cameră foto de 3,2 MP, cu autofocus şi flash, având suport HSDPA, Wi-Fi şi receiver GPS integrat (cu funcţionalitate A-GPS), pe care poate rula Nokia Maps 2.0 Touch. Memoria internă este de 81 MB, dar poate fi extinsă cu un microSD card, de până la 16 GB memorie.

Telefonul se remarcă printr-o calitate excepţională a sunetului, tv out şi radio FM cu RDS. Aspectul însă e ciudăţel: terminalul e cam robust şi mai puţin stilat, ba chiar cu prea mult plastic în dotare, ceea ce-l face să rămână mult în urma rivalului de la Apple.

Era atât de aşteptat, încât războiul dintre fanii săi şi cei ai iPhone a început

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Grindeanu: N-am niciun fel de emoţie că nu vor fi finalizate toate lucrările prinse în PNRR pe zona rutieră/ Am semne de întrebare pe zona de CFR, pe anumite loturi

News.ro acum 24 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că nu are ”emoţii” că nu vor fi finalizate toate lucrările cuprinse în PNRR pe zona rutieră, dar a adăugat că are semne de întrebare pe zona de cale ferată, pe anumite loturi.

Eurostat: România, la a patra lună consecutivă cu cea mai ridicată inflație din UE

Wall-Street.ro acum o ora
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate de Eurostat, relatează Agerpres. Î

Ciolacu: Sunt convins că inflația va coborî în acest la sub pragul de 5%

Wall-Street.ro acum 8 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că are convingerea că inflaţia din România va coborî, până la sfârşitul acestui an, sub 5%, afirmând și că România a reușit să scape de recesiune, relatează Agerpres. Premierul a declarat, într-o conferinţă de pre

Mirel Palada, condamnat definitiv cu suspendare după ce a refuzat să i se măsoare alcoolul din sânge

Adevarul acum 24 minute
Sociologul Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi opt luni închisoare cu suspendare, după ce a refuzat să-i fie prelevate mostre biologice în vederea stabi

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Antena 1 a dat în judecată ProTV. Scandal interminabil cu chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu

Ziare.com acum 35 minute
Conflictul dintre Antena 1 și foștii ”Chefi la Cuțite” Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu şi Sorin Bontea se extinde și asupra postului ProTV, care a anunțat recent revenirea celor trei bucătari la emisiunea concurentă ”Master Chef”. Conform Pag

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 2 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Copil de 2 ani diagnosticat cu tuse convulsivă şi rujeolă. Copilul nu a fost vaccinat de când s-a născut. Fratele lui de 10 ani are şi el tuse convulsivă/ Avertismentul medicilor: Dacă aceste cazuri încă nu sunt de ATI, nu înseamnă că altele nu vor fi

News.ro acum 2 ore
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Victor Babeş din Capitală, prof. dr. Simin Aysel Florescu, a relatat, într-un interviu acordat News.ro, că în unitatea sanitară medicii au îngrijit un copil de numai doi ani care a avut în acelaşi timp şi ruj

„Își aminteşte tot ce s-a întâmplat”. Primele cuvinte ale lui Robert Fico către președintele ales Pellegrini, după atac

HotNews acum o ora
Premierul slovac Robert Fico îşi aminteşte tot ce s-a întâmplat în timpul atacului suferit miercuri şi al transferului său ulterior la spital, potrivit preşedintelui ales al ţării, Peter Pellegrini, informează vineri EFE, citată de Agerpres. Premier

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/22°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/24°