Fiica poetului Adrian Păunescu a preluat, de luni, rubrica în care scria tatăl ei, la Jurnalul Naţional. Astăzi a apărut şi primul ei editorial, intitulat "nemuritorul existenţei mele".

Ana Maria Păunescu rememorează orele petrecute în aşteptarea unei veşti bune, dar şi zilele petrecute fără cel care a învaţat-o să-şi "îndeplinească toate obligaţiile".

"Mi-a fost întotdeauna frică de singurătate. Şi, mai ales, am trăit mereu cu teama că, inevitabil, va veni şi ziua în care persoanele cele mai dragi mă vor lăsa singură, să mă lupt continuu cu agitaţia fiecărei zile. Dar n-am avut niciodată puterea să mă gândesc că-l voi pierde pe tata, că mi se va rătăci reperul esenţial, că se va risipi în efemer cea mai importantă certitudine pe care am primit-o de la viaţă", îşi începe Ana Maria editorialul.

"În cea mai tristă vineri din viaţa mea am aflat că zbaterea chinuitoare a tatei pentru viaţă a luat sfârşit. Aparatele care îi ţinuseră în frâu oboseala inimii fuseseră oprite. Nu mai avea sens să se încerce resuscitări. Nu mai era cazul să punem întrebări, nu mai aveam puterea să aşteptăm răspunsuri. Nu puteam şi nu pot accepta că tata nu mai e. Am început să mă gândesc că nu i-am spus destule.

Mi-am amintit privirea lui din ambulanţă din ziua internării. Câtă disperare ţinuse în el în atâtea luni de suferinţă! Cu câtă teamă a privit în jur când şi-a văzut pentru ultima oară casa şi curtea! Cât de firav mi-a strâns mâna la cea din urmă despărţire, când nici el nu ştia ce-o să urmeze şi nici eu nu bănuiam că i se poate întâmpla ceva!

Această rubrică de luni, pe care de acum o duc mai departe, a rămas fără cel mai de preţ autor al ei. Eu am rămas fără tată. Singurătatea şi-a făcut loc şi în viaţa mea. Din toată suferinţa ultimelor săptămâni vor rămâne destule mărturii. Am trăit aproape 20 de ani lângă Adrian Păunescu, care m-a în