Kaiane Aldorino, în vârstă de 23 de ani, este câştigătoarea finalei Miss World 2009, desfăşurată sâmbătă, la Johannesburg, în Africa de Sud. Competiţia a adunat 112 candidate. Reprezentanta României, Loredana Salanţă, nu a reuşit să se califice nici în semifinală.
„Mulţumesc, Africa de Sud, este cel mai frumos moment din viaţa mea!", a spus încântată, Miss Gibraltar, în timp ce primea coroniţa din partea rusoaicei Ksenia Suchinova, câştigătoarea ediţiei de anul trecut.
Kaiane Aldorino a fost dansatoare amatoare, iar înainte de a participa la concurs a lucrat ca funcţionar la un spital. Este prima concurentă din Gibraltar care nu numai că a ajuns în finala competiţiei dar a şi câştigat marele trofeu.
Pe locul al doilea s-a clasat reprezentanta Mexicului, Perla Beltran, în timp ce Thatum Keshwar, concurenta din Africa de Sud, a ocupat locul al treilea.
Miss India, Pooja Chopra, a fost extrem de apreciată de public şi a câştigat premiul pentru regina frumuseţii care a avut cele mai importante activităţi caritabile în ţara ei. Miss Marea Britanie, Katrina Hodge, în vârstă de 22 de ani, a fost supranumită de presa din ţara sa „Barbie luptătoarea", pentru că este înrolată în armata britanică din Irak. Ea a obţinut o lună de permisie pentru a participa la competiţia ce s-a desfăşurat la Midrand, o suburbie din nordul oraşului Johannesburg.
Miss Indonezia, eliminată Kerenina Sunny Halim, Miss Indonezia, a fost eliminată din concurs după ce numele ei a fost implicat într-o bătălie judiciară de ultimă oră. Presa sud-africană a adus la cunoştinţa opiniei publice apartenenţa acesteia la biserică americană The Family International, acuzată de abuzuri sexuale asupra copiilor.
Organizaţia Miss World a încercat fără succes să obţină în justiţie interzicerea publicării articolului, pe site-ul ziarului sud-african „Mail and Guardian".
Ceremonia