Realizatorul de televiziune Cristian Tabără a fost audiat miercuri la Secţia 9 Poliţie Bucureşti în legătură cu acuzaţia conform căreia ar fi abuzat o fată în vârstă de 12 ani, care este fiica fostei sale iubite Alina Bodnaru, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.
În urma acestei audiceri, poliţiştii au trimis, miercuri, către Parchetul Capitalei, dosarul în care a fost făcută o plângere pe numele lui Cristian Tabără, cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, pentru că nu sunt probe care să confirme existenţa unui viol, potrivit NewsIn.
Totodată, fata de 12 ani şi mama sa, care a fost implicată într-o relaţie cu Cristian Tabără, au fost audiate de poliţişti. Potrivit lui Ciocan, minora a relatat în detaliu cum realizatorul TV ar fi abuzat de ea, pe vremea când mama sa şi Tabără formau un cuplu. Purtătorul de cuvânt a adăugat că, în urma depunerii declaraţiilor tuturor părţilor implicate, poliţiştii urmează să desfăşoare o serie de acte procedurale.
Cristian Tabără a refuzat să facă orice fel de comentariu. El declarase marţi că nu ştia de acuzaţiile care i se aduc. "Aştept întâi să aflu ceva oficial. Dacă există într-adevăr această chestiune, prefer să urmez calea oficială. Nu ştiu ce este cu toată povestea asta. Este o prostie cap-coadă", a spus marţi Tabără.
Surse din Pro TV au declarat pentru Adevărul că în vara anului trecut, Alina Bodnaru, în vremea aceea angajată la postul-frate, Acasă TV, ar fi vorbit cu cei din conducere despre acuzaţiile aduse de fiica sa lui Cristian Tabără, şi el încă angajat al postului. Aceştia mai spun că plecarea intempestivă a a actualului director al Departamentului de Film al TVR de la postul din Pache Protopopescu, în luna august, a fost forţată, pentru ca numele Pro TV-ului să nu fie „murdărit" de un posibil scandal.
Realizatorul de televiziune