Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Golurile i-au adus în pragul nebuniei. Top 10 celebrări ale sezonului, în fotbal VIDEO

Publicat in Romania TV, joi 23 mai 2013 ·

Manifestările de bucurie după marcarea golurilor depind în mare măsură de importanţa partidei sau de momentul din joc în care se înscrie, astfel că unele reuşite sunt celebrate la extrem. Pornind de la acest aspect, cotidianul The Sun a făcut un Top 10 ale celor mai spectaculoase celebrări din acest sezon.

Watford, după ce a marcat în prelungiri în poarta lui Leicester, la capătul unei faze dramatice, după ce adversarii au ratat un penalty.

Gianfranco Zola, antrenorul lui Watford, după aceaşi partidă, în care echipa sa a câştigat cu Leicester

Paolo Di Canio, antrenorul lui Sunderland, după golul de 2-0 marcat de elevii săi pe terenul lui Newcastle

Alan Pardew, antrenorul lui Newcastle, după golul marcat de jucătorii săi, în prelungiri, contra lui Fulham

Olivier Giroud şi Francis Coquelin, de la Arsenal, care îşi cer înapoi tricourile aruncate fanilor, într-o întâlnire epică din Cupa Ligii, Reading - Arsenal 5-7. Erau prelungirile, dar arbitrul nu fluierase finalul partidei.

Gary Jones, de la Bradford City, sărutându-l pe frunte pe un suporter bolnav de cancer, după victoria asupra lui Aston Villa, în semifinala Cupei Ligii.

Luis Suarez, atacantul lui Liverpool, celebrează prin simularea unui fault golul marcat contra lui Everton, ca răspuns la criticile antrenorului advers, care îl acuza de prea multe simulări.

Muteba Kidiaba, portarul naţionalei statului Congo, după ce colegii săi au marcat contra Ghanei, la Cupa Africii pe Naţiuni.

Rickie Lambert, de la Southampton, după golul marcat în poarta lui Manchester United.

Jucătorii lui Swindon, care se aruncă în zăpadă după un gol marcat în poarta lui Shrewsbury

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a patra lună consecutivă

Adevarul acum 36 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar, arată datele publicate vineri de Eurostat.

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Băiat de 14 ani, cercetat pentru viol și pornografie infantilă. Victima are 13 ani

Press Alert acum o ora
< p> Un minor de 14 ani este cercetat de polițiștii și procurorii din Hunedoara după ce ar fi violat o victimă xde 13 ani. Acesta ar fi filmat cu telefonul mobil și a arătat ulterior imaginile și altor persoane. Polițiștii Serviciului de Combatere a

Rafila anunță că spitalele din România vor trata copii palestinieni răniți în Fâșia Gaza VIDEO

Ziare.com acum 34 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vineri, 17 mai, că spitatele din România se pregătesc pentru a primi în grijă copii palestinieni raniți în războiul din Fâșia Gaza. Micuții vor sosi în țară prin Mecanismul de Protecţie European, iar

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum 37 minute
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Veste bună pentru toți fermierii, PSD a introdus rapid în Guvern subvenții de aproape 2 miliarde de lei

Adevarul acum o ora
Guvernul condus de Marcel Ciolacu alocă anul acesta sume record, de 4 miliarde de euro, pentru a sprijini fermierii români. Executivul a alocat încă un miliard de lei pentru plata ajutoarelor de 100 de euro pe hectar, dar și pentru fermierii din dom

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Haos la aeroportul din Cluj-Napoca: zeci de călători blocați din cauza scannerelor defecte

Adevarul acum 25 minute
Zeci de călători au fost blocați timp de ore la Aeroportul din Cluj-Napoca joi seara, din cauza defectării scannere-lor de bagaje, relatează Știrile ProTv. 

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°