Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a făcut ieri un prim bilanţ al activităţii sale de la preluarea acestei funcţii, subliniind că din 24 iunie a.c. şi până în prezent au fost rezolvate o serie de probleme importante cu care se confruntau localităţile judeţului, plecând de la problema depozitării deşeurilor şi până la asigurarea fondurilor necesare din partea Guvernului condus de Victor Ponta.
Cătălin Nechifor a declarat că o primă problemă rezolvată a fost cea a depozitării deşeurilor menajere, în condiţiile în care la începutul acestei veri localităţile din judeţ nu mai aveau unde să transporte gunoiul.
„Am reuşit să trecem peste o dificultate majoră, pentru că cei de dinainte nu au spus nimic despre iminenţa unui blocaj în ceea ce înseamnă gunoiul menajer din Suceava. În prag de vară am găsit soluţii pentru rezolvarea problemei cu deşeurile menajere din judeţul Suceava. Şi în continuare vom rezolva această problemă pentru că nu puteam să acceptăm să rămânem într-o situaţie complicată, fie cu deşeuri depozitate necorespunzător, fie cu situaţia în care deşeurile sucevene nu mai erau ridicate pentru că nu mai puteam să le depozităm nicăieri”, a spus Nechifor.
El a adăugat că tot în această perioadă s-a reuşit deblocarea licitaţiei pentru lucrările de construcţie a gropii ecologice de deşeuri de la Moara, subliniind că începând din anul 2014 sucevenii vor beneficia de un sistem modern de gestionare a deşeurilor. El a mai adăugat că în anul 2013, Consiliul Judeţean Suceava va aloca fondurile necesare pentru modernizarea drumurilor judeţene care fac legătură cu viitoarele depozite ecologice de deşeuri de la Moara şi Pojorâta, astfel încât costurile de transport a gunoaielor să fie cât mai reduse.
Cătălin Nechifor a subliniat că, de când a preluat preşedinţia CJ Suceava, a reuşit să refacă toate colaborările pe care admin