Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi abundente care va intra în vigoare în această seară începând cu ora 23.00 şi va fi valabilă până mâine dimineaţă.
În această noapte va ploua abundent îndeosebi în sudul şi sud-vestul ţării. În Banat, vestul şi nordul Olteniei şi în sudul Crişanei cantităţile de apă vor ajunge şi la 25 de litri pe metru pătrat, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali cantitatea de apă va depăşi izolat 60 de litri pe metru pătrat.
Judeţele afectate de atenţionarea meteorologică ce intră în vigoare în această seară sunt Arad, Timişoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj şi nordul judeţului Vâlcea.
Cod galben de ploi valabil până joi
Mâine, începând cu ora 09.00 va intra în vigoare o nouă atenţionare meteo de ploi abundente, de această dată pentru Oltenia, vestul Transilvaniei şi Maramureş, unde cantităţile de apă vor cumula local peste 25 de litri pe metru pătrat, iar în zona Carpaţilor Meridionali cantităţile de apă vor depăşi 70 de litri. Avertizarea rămâne în vigoare până joi dimineaţă la ora 09.00.
Judeţele afectate de atenţionare sunt Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt, Vâlcea, sudul judeţului Sibiu, nordul judeţului Argeş, o parte din judeţele Dâmboviţa şi Prahova.