Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vulcanul Rokatenda din Indonezia a erupt

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 10 august 2013 ·

Un vulcan a erupt sâmbătă în partea centrală a Indoneziei, aruncând în atmosferă cenuşă fierbinte şi roci, iar cinci persoane au fost ucise, a anunţat un oficial, potrivit Mediafax.

Un nor de cenuşă fierbinte provenind de la Muntele Rokatenda, pe insuliţa Palue, a ajuns pe o plajă din apropiere, omorând trei adulţi şi doi copii, a anunţat Surono, directorul Centrului indonezian de Vulcanologie.

O alertă a fost emisă încă din octombrie vizând Rokatenda, autorităţile interzicându-le celor aproximativ 7.000 de locuitori de pe insulă să desfăşoare vreo activitate pe o rază de trei kilometri în jurul craterului

Directorul Centrului a declarat, la Bandung, pe Insula Java, că membri ai personalului Centrului aflaţi la faţa locului au anunţat că cele cinci persoane au fost ucise în zona de excludere. Nu era clar imediat ce făceau victimele în zona restricţionată, în momentul când s-a produs erupţia, a adăugat el.

"Am găsit corpurile adulţilor, dar le căutăm în continuare pe ale copiilor, însă este dificil din cauză că temperatura în zonă este foarte mare", a declarat Surono pentru AFP.

Vulcanul a început să erupă la ora locală 4.20 (vineri, 23.27, ora României), un fenomen care a durat aproximativ două ore, potrivit oficialului. El a adăugat că norul de cenuşă vulcanică a ajuns până la aproximativ 2.000 de metri de crater.

Pe arhipelagul indonezian, situat deasupra Cercului de Foc între oceanele Pacific şi Indian, există zeci de vulcani activi. Cel mai activ vulcan din ţară, Muntele Merapi, situat în partea centrală a Insulei Java, a provocat moartea a peste 350 de persoane într-o serie de erupţii violente, în 2010.

Un vulcan a erupt sâmbătă în partea centrală a Indoneziei, aruncând în atmosferă cenuşă fierbinte şi roci, iar cinci persoane au fost ucise, a anunţat un oficial, potrivit Mediafax.

Un n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul din spital al lui Florin Piersic: „Sunt viu/ Țineți-mă aproape pentru că mai am de spus multe povești”

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersc, internat în spital cu mai multe probleme de sănătate, a transmis, luni seară, un mesaj, în care afirmă că este „viu”, iar publicului care l-a avut în gânduri în această perioadă grea îi cere să-l „țină aproape”, întrucât mai a

Doi copii și doi adulți la spital după ce mașina în care erau s-a răsturnat pe un câmp din Teleorman VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un grav accident a avut loc luni seară, 13 mai, la intrarea în localitatea Ţigăneşti, din judeţul Teleorman. Un autoturism s-a răsturnat pe câmp după ce șoferul, care venea de la Alexandria, a pierdut controlul asupra direcției de mers. Doi adulţi ş

Un şofer român de camion a fost ucis în Belgia de un capac de canal aruncat de pe un pod. Cinci tineri, care ar fi consumat "gaz de râs", sunt suspectaţi în acest dosar

News.ro acum o ora
Cinci tineri vor fi prezentaţi marţi justiţiei belgiene în cadrul unei anchete pentru omor, deschisă după ce un capac de canal a fost aruncat de pe un pod de autostradă, ceea ce a costat viaţa unui şofer român de camion, a anunţat luni parchetul din

Reacțiile dure ale presei spaniole după numirea lui Istvan Kovacs la finala Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Articol de GSP - Publicat luni, 13 mai 2024, 20:09 / Actualizat luni, 13 mai 2024 20:09 Istavn Kovacs (39 de ani) a fost desemnat pentru a arbitra finala Europa League, iar prea spaniola a reacționat dur. Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga

SUA consideră că remanierea militară rusă arată că Putin este disperat

HotNews acum 2 ore
Statele Unite consideră că demiterea ministrului rus al apărării arată că președintele Vladimir Putin este „disperat” să plătească polițr pentru războiul din Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de AFP. Vl

Casa Albă: Nu credem că are loc un genocid în Gaza

News.ro acum 24 minute
Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat luni că administraţia preşedintelui Joe Biden nu consideră uciderea palestinienilor din Gaza de către Israel în războiul său cu Hamas drept un genocid, relatează Reuters. Vorb

Regizorul condamnat la închisoare și biciuire în Iran a fugit din țară. Cineastul este așteptat la Cannes

HotNews acum 3 ore
Cunoscutul cineast iranian Mohammad Rasoulof, condamnat la cinci ani de închisoare în ţara sa, a anunţat pe contul său de Instagram că a fugit din Iran, luni, cu o zi înainte de deschiderea Festivalului Internaţional de Film de la Cannes unde urmeaz

Pe Podul Prieteniei din Giurgiu traficul se va desfășura pe o singură bandă până la sfârșitul lunii mai

Ziare.com acum 5 ore
Pentru că partea bulgară efectuează lucrări de reparaţii în partea pe care o are în administrare, Podul Prieteniei Giurgiu - Ruse va fi deschis, pe tot parcursul lunii mai, doar pe o singură bandă. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră

Ciolacu: La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE

Mediafax acum 6 ore
„La sfârşitul anului vom avea una din primele două creşteri economice din Europa şi din UE, vom avea o încadrare în deficitul asumat şi vom avea o dezvoltare fără precedent în România. Toate aceste investiţii se vor multiplica şi în zona economică.

Cei trei interlopi suspectaţi că au ucis un bărbat într-un hotel din Padina, scoşi din arest preventiv şi plasaţi în arest la domiciliu

News.ro acum 9 ore
Curtea de Apel Ploieşti a decis, luni, scoaterea din arest preventiv a celor trei fraţi, membri ai lumii interlope, inculpaţi în dosarul uciderii unui bărbat într-un hotel din Padina. Cei trei au fost plasaţi în arest la domiciliu, decizia Curţii de

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/17°
mie.

7°/16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

10°
mar.

6°/14°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

5°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/16°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
joi

6°/18°
vin.

8°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°
joi

9°/21°
vin.

12°/18°