Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bălgrădean va fi titular la derby: "Vreau să bat şi să nu iau gol!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 23 aprilie 2011 ·

Bălgrădean îi va apăra luni pe dinamovişti în Derby de România. Portarul de 21 de ani nu se teme de ostilitatea din Ghencea şi vrea să facă primul meci mare al vieţii

- Cristi, ce simte un tînăr de 21 de ani care va apăra poarta lui Dinamo în derby?

- Acum nu sînt foarte mari emoţii, dar cred că o să simt ceva special acolo, pe stadion, în minutele dinaintea partidei. Nu teamă, e un sentiment că poţi să faci multe lucruri bune, că eşti înaintea unui moment deosebit din viaţă. Pentru că un meci Dinamo - Steaua este ceva special, nici un alt duel din România nu este atît de intens trăit.

- Ce-ţi doreşti?

- În primul rînd, să joc, încă nu ştiu dacă o să fiu titular. Dar, dacă va fi să fie aşa, Doamne ajută!, atunci mi-ar plăcea să cîştigăm şi să nu iau gol. Ar fi prima confirmare a mea că sînt pe drumul cel bun să ajung fotbalist!

Se dopează cu istorie

- Ce pronostic ai oferi suporterilor dinamovişti?

- Normal, 2 solist. Cred că putem învinge, e cam ultima şansă de a mai ajunge pe podium. Iar o victorie cu Steaua ne-ar da oxigen pentru finalul încărcat de sezon.

- Te uitai la derby-uri înainte de a ajunge în Ştefan cel Mare?

- Da. Cred că orice microbist nu ratează un astfel de meci, care e El Clasico de România. Mie mi-a plăcut ăla din 2007, cînd a bătut Dinamo 4-2. Cu golurile noastre spectaculoase, cu «foarfeca» lui Dănciulescu. Gata, m-am decis, în ziua meciului o să revăd această partidă, ca să mă stimuleze!

- O să fie mai greu pentru tinerii lui Dinamo pe un stadion ostil?

- Presiunea publicului este peste tot. Nu ne vor mînca! Avem alături jucători cu experienţă, care vor şti să strîngă grupul. Eu o să aud doar galeria dinamovistă.

- Ce viitor adversar îţi creează insomnii?

- Nici unul. Dar Steaua are jucători pe care-i respect, fotbalişt

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul - FOTO

News.ro acum 23 minute
Vladimir Putin va prelua marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă urmând să aibă loc la Kremlin la ora prânzului, dar protocolul obişnuit va avea "anumite nuanţe" care nu au fost dezvăluite, relatează agenţia TAS

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum 47 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Alertă de inundaţii în România. Râuri din 12 judeţe, sub Cod galben până la miezul nopţii

Mediafax acum 29 minute
Sunt vizate râuri din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa,Buzău, Suceava, Neamţ, Harghita, Bacău, Botoşani şi Iaşi. Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, ca urmare

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 23 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Handbal masculin: Dublu câștigător al Champions League, transferat la Dinamo de la Barcelona

HotNews acum 56 minute
Echipa de handbal masculin a celor de la Dinamo București a anunțat marți transferul brazilianului Haniel Langaro. În vârstă de 29 de ani, interul stânga a cucerit de-a lungul carierei două trofee EHF Champions League alături de Barcelona. Haniel La

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum o ora
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum o ora
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 24 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum o ora
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°