Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dezvoltator din Dubai vrea să ridice CEL MAI ÎNALT turn de birouri din lume, de peste 520 metri

Publicat in Mediafax, marți 20 august 2013 ·

Administratorul unei platforme industriale din Dubai vrea să ridice cel mai înalt turn de birouri din lume, cu o înălţime de peste 520 de metri şi un cost estimat la aproximativ un miliard de dolari, deşi aproape jumătate din spaţiile de birouri din metropolă sunt neocupate.

Ahmed Bin Sulayem, preşedintele zonei industriale Dubai Multi Commodities Centre (DMCC), deţinută de stat, a declarat că Dubai poate atrage chiriaşi şi investitori cu un astfel de proiect deoarece multe dintre spaţiile de birouri şi comerciale existente nu pot acomoda companii mari, transmite Bloomberg.

Bin Sulayem a participat la dezvoltarea Almas Tower, un turn de birouri cu 68 de etaje, inaugurat în 2007, care era la acea dată cea mai înaltă clădire din Dubai.

Almas Tower este ocupat în proporţie de 100%, cu alţi potenţiali chiriaşi pe lista de aşteptare, a precizat Bin Sulayem.

"Criza ne-a arătat că proiectele bine proiectate, bine gândite, vor avea întotdeauna valoare şi vor atrage cerere. Rămânem fără spaţiu, iar cel mai înalt turn comercial din lume va contribui la atragerea mai multor companii", a declarat oficialul.

În prezent, cea mai înaltă clădire de birour din lume este Taipei 101, din Taiwan, la 508 metri şi 101 etaje.

Boom-ul pieţei imobiliare din Dubai a lăsat în urmă un stoc uriaş de spaţii de birouri neatractive pentru companii din diverse motive, de la design la locaţie şi chiar acţionariat.

De multe ori, companiile interesate de spaţii de peste 5.000 de metri pătraţi nu pot găsi proprietăţi existente adecvate şi caută tot mai des dezvoltatori dispuşi să construiască spaţii în conformitate cu exigenţele clientului, potrivit unui raport al casei de brokeraj Jones Lang LaSalle.

Aproximativ 45% din spaţiile de birouri din Dubai sunt neocupate, potrivit companiei de brokeraj CBRE Group.

Turnul vizat de Bin Sulayem ar avea o

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°