Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hilary Mantel, recompensată cu Costa Book Award pentru cel mai bun roman din 2012

Publicat in Mediafax, joi 3 ianuarie 2013 ·

Scriitoarea britanică Hilary Mantel a fost recompensată miercuri cu prestigiosul premiu literar Costa Book Award pentru cel mai bun roman pe 2012, ce i-a fost acordat pentru volumul "Bring Up The Bodies", un roman istoric despre viaţa lui Thomas Cromwell, recompensat anul trecut şi cu Booker Prize.

Potrivit Reuters, femeile au fost marile câştigătoare la ediţia din acest an a Costa Book Award, întrucât ele s-au impus pentru prima dată în istoria acestui premiu literar la toate cele cinci categorii.

Astfel, romanul scris de Hilary Mantel - prima scriitoare din istorie care a câştigat de două ori Man Booker Prize - s-a impus în acest an în faţa volumelor "The Heart Broke", de James Meek, şi "Life! Death! Prizes!", de Stephen May.

"Bring Up The Bodies", de Hilary Mantel, este cel de-al doilea volum din trilogia ei consacrată lui Thomas Cromwell. Scriitoarea britanică a câştigat Man Booker Prize şi în 2009, cu "Wolf Hall", primul volum din această trilogie dedicată consilierului regelui Henric al VIII-lea.

Soţii Mary şi Bryan Talbot s-au impus la categoria "cea mai bună biografie", cu volumul "Dotter of her Father's Eyes", o biografie a fiicei scriitorului James Joyce.

Jurnalista şi romanciera Francesca Segal s-a impus la categoria "cel mai bun scriitor debutant" cu volumul "The Innocents", a cărui acţiune este plasată într-o comunitate evreiască din nord-vestul Londrei.

Poeta scoţiană Kathleen Jamie a câştigat premiul pentru poezie, cu cel mai recent volum al ei, intitulat "The Overhaul".

Graficiana şi scriitoarea Sally Gardner a triumfat la categoria "cea mai bună carte pentru copii", graţie volumului "Maggot Moon".

În 2012, Costa Book Award la categoria "cel mai bun roman" i-a revenit romancierului Andrew Miller pentru volumul "Pure", recompensat ulterior şi cu Costa Book of the Year Award.

Costa Book Awards,

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Veste excelentă pentru pensionari. Poștașii au început distribuirea pensiilor în avans

Ziare.com acum 47 minute
Poşta Română anunţă că a început distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai Compania Naţională "Poşta Română" anunţă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin manda

Sebastian Burduja a venit pe motocicletă să-și depună candidatura la Primăria Capitalei VIDEO

Adevarul acum 31 minute
Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a intrat oficial în lupta cu Nicuşor Dan, Cristian Popescu Piedone şi Gabriela Firea venind pe o motocicletă la depunerea candidaturilor.

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 2 ore
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 22 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – C. S. Mioveni, duminică, 28 aprilie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. ILIE DOB

Nicolae Ciucă: Nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să îi impunem un scor

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a fost întrebat sâmbătă dacă lui Sebastian Burduja i se va impune un scor pe care să-l obţină la alegerile locale. „În acest moment este dificil şi nu ar fi corect faţă de Sebastian Burduja să-i impunem un scor. Se dep

Stoltenberg avertizează că spionajul prorus nu va împiedica susținerea Ucrainei de către NATO. „Nu ne vor descuraja” FOTO

Ziare.com acum o ora
Secretarul general la Alianţei Nord-Atlantice Jens Stoltenberg declară că scandalurile „inacceptabile” de spionaj şi de complot proruse dezvăluite în Germania şi în Regatul Unit nu vor împiedică susţinerea NATO a Ucrainei, relatează AFP. Jens Stolte

Taiwanul raportează activitate militară chineză, după ce secretarul de stat american a părăsit China

Ziare.com acum o ora
Taiwanul a raportat sâmbătă, 27 aprilie, o reluare a activităţii militare chineze în apropierea insulei, 12 avioane trecând linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan, la o zi după ce secretarul de stat american Antony Blinken a încheiat o vizită î

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 4 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Ceasul de aur al celui mai bogat om de pe Titanic va fi scos la licitație sâmbătă

G4Media acum 2 ore
John Jacob Astor a fost văzut ultima dată fumând o țigară și stând de vorbă cu un pasager în timp ce Titanicul se scufunda. Trupul său a fost recuperat din Atlantic o săptămână mai târziu – împreună cu ceasul de buzunar care va fi scos la licitație

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Vremea

București
acum

19°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

7°/17°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°