Am mai spus-o. Sala expoziţională Brâncuşi de la Palatul Parlamentului este cel mai democratic spaţiu din sediul instituţiei noastre legislative. Expun acolo nume grele precum Viorel Mărginean sau Mircea Dumitrescu, dar şi decoratori de iarmaroc, tineri harnici sau pur şi simplu talentaţi, mai puţin tineri dar foarte insistenţi, filiale UAP la grămadă, plasticieni uniţi de apartenenţa la francmasonerie sau doar de voinţa de a fi prezenţi, des şi cu orice preţ, pe simeze. Altfel spus, fără a şti dinainte numele expozantului, călătoria la sala Brâncuşi este o aventură cu enigmă în coadă. Poţi decoperi Raiul sau doar imaginea lui pictată pentru o reclamă (de gust îndoielnic) la, să zicem, postul Trinitas.

Începând cu 13 septembrie, expune în amintita sală (sau, mai bine spus, în jumătate din ea) Ana Ştefania Andronic*. O tânără (n. 1981) care a absolvit Liceul de Artă "Nicolae Toniza" şi apoi, în 2004, secţia de grafică a Universităţii Naţionale de Arte. A deschis până acum trei personale, dintre care ultima tot în acest an ("2 în 1"). Poate însă că cel mai important lucru care ar trebui spus despre formaţia sa profesională este faptul că a făcut stagii postuniversitare de specializare în artă digitală şi tehnici computerizate la companii internaţionale precum UBISOFT, GAMELOFT, VIVENDI sau NAMCO. Dar şi că este doctorand în Arte Vizuale, cu tema "Istoricul benzilor desenate" (prof. Zamfir Dumitrescu).

Şi unele (stagiile) şi alta (pregătirea doctoratului) explică în bună măsură universul vizual pe care sunt centrate producţiile sale: imagini impetuoase, explozive cromatic, care par "frozen frames" dintr-un film (sau dintr-o poveste) în plină desfăşurare, secvenţe dintr-o feerie post-modernă a culturii populare de azi. O feerie, în egală măsură stranie, extraumană şi extraterestră. Completându-şi propria inteligenţă vizuală cu aceea artificială a computeru