Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, Grecia, Bulgaria. Israelul îşi caută aliaţi în Peninsula Balcanică

Publicat in Ziua Veche, sâmbătă 14 ianuarie 2012 ·

Israelul îşi caută aliaţi în Peninsula Balcanică. După Grecia, acum este vorba despre Bulgaria.

Ministrul bulgar al Apărării, Anu Anghelov, va semna luni, în Israel, două acorduri bilaterale în materie de cooperare militară. Anu Anghelov va iniţia duminică o vizită de două zile în Israel. El va semna un acord de cooperare militară care prevede organizarea de exerciţii comune, în fiecare din cele două state, transmite Mediafax. În plus, va fi semnat şi un memorandum de înţelegere şi cooperare în industria de armament.

Miniştrii grec şi israelian ai Apărării, Dimitris Avramopoulos şi Ehud Barak, au convenit marţi să-şi consolideze cooperarea bilaterală pentru instituirea “stabilităţii” în regiune şi pentru a permite o mai bună exploatare a resurselor naturale.

În vara anului trecut, forţele aeriene s-au antrenat din nou în România. În 2006, ministrul israelian al Apărării de la acea vreme, Shaul Mofaz, a semnat un acord pe cinci ani cu omologul său român, care permite IAF să trimită avioane şi militari pentru antrenamente în România.

Ministrul bulgar al Apărării se va întâlni cu omologul său israelian, Ehud Barak, şi va vizita compania Israel Aerospace Industries. Guvernul bulgar condus de Boiko Borisov are strânse relaţii cu Israelul, iar industria militară bulgară, care produce arme uşoare şi muniţie, este prezenţă pe piaţa din Orientul Mijlociu. Industria bulgară de apărare a rămas neafectată de criza economică, efectuând exporturi de 300 milioane de euro în anul 2011, scrie presa bulgară.

Publicaţia citează datele asociaţiei bulgare a industriei de apărare care de obicei rămân secrete. Organizaţia, din care fac parte cei mai mari producători de arme şi muniţie din Bulgaria, a refuzat să precizeze însă care au fost destinaţiile exporturilor. Jurnalul menţionează totuşi Algeria, Afganistanul, SUA şi Irakul ca clienţi tradiţionali ai prod

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii

News.ro acum 41 minute
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care ar fi implicate 9 persoane, din care şase copii. Potrivit primelor informaţii, un adult este inconştient.

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum o ora
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum o ora
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Ciolacu, despre incidentul dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu din Parlament: E de cascadorii râsului

Mediafax acum 34 minute
„E de cascadorii râsului”, spune Marcel Ciolacu despre incidentul în care au fost implicaţi deputaţii Florin Roman şi Dan Vîlceanu. El spune că este bucuros că în mandatul său de preşedinte ale camerei Deuputaţilor nu au fost astfel de cazuri.

S-au încheiat audierile în dosarul Stormy Daniels. Donald Trump a refuzat să depună mărturie

Ziare.com acum 38 minute
Spectacol tăcut al lui Donald Trump în procesul său penal în care este acuzat că a plătit o starletă de filme pentru adulți pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă a lor, proces ale cărui audieri s-au încheiat marţi, 21 mai, transmite AFP. Tru

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 4 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 4 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

Vremea

București
acum

21°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/22°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

23°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/26°
vin.

16°/27°
Constanta
acum

15°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/19°
joi

13°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/27°
mie.

14°/24°
joi

15°/22°
vin.

15°/22°