E greu să nu rămâi frapat de contrastul dintre energia „asiatică" a economiei şi societăţii civile din Israel şi natura strict defensivă a raportării la schimbările politice interne şi externe. O lege recentă interzice cetăţenilor israelieni să susţină boicoturile occidentale care îşi propun să schimbe politica de colonizare şi să sprijine un stat palestinian independent. Israelul nu a fost niciodată atât de bogat, dinamic şi încrezător, dar nici nu a fost vreodată atât de izolat la nivel internaţional.
Israelul ar fi putut saluta Primăvara arabă ca pe o oportunitate, în loc să o perceapă ca pe un risc grav. Dacă cetăţenii arabi pot transforma cultura umilinţei într-una a speranţei, poate că vor fi în stare să se împace şi cu existenţa Israelului. Dar liderii israelieni au reacţionat strict negativ la revoltele din lumea arabă. Ei estimează că un mediu regional complex a devenit acum şi mai periculos, de aceea prudenţa e prioritatea numărul 1.
Pentru Israel, despoţii de ieri, precum fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, erau mai previzibili decât „masele arabe". Israelienii par să spună aşa: chiar dacă unii dintre demonstranţi ar putea fi animaţi de idealuri democratice, haideţi să nu ne iluzio-năm - forţele islamiste vor fi singurele care vor câştiga în cele din urmă, iar ele sunt mult mai ostile faţă de Israel şi Occident decât erau predecesorii lor.
Desigur, având în vedere masacrele comise de regimul sirian împotriva propriilor cetăţeni, există voci în Israel care spun că suferinţa locuitorilor din Gaza păleşte prin comparaţie, de aceea cauza acestora nu mai atrage aceeaşi simpatie ca anul trecut. Dar asta nu ar trebui să obtureze tabloul diplomatic general în relaţie cu Israelul, care rămâne unul în esenţă negativ.
Una dintre evoluţiile ironice care decurg din schimbarea configuraţiei politice din regiune este că Israelul identifică
